EXCLUSIV. Ce amintire i-a lăsat Liviu Vasilică fiului său, înainte de a muri: ”Am păstrat-o, e făcută de mâna lui”

Dorina Alexandrescu 24.03.2021, 14:27

Celebrul solist de muzică populară Liviu Vasilică a încetat din viață în 2004. De atunci, fiul lui se străduiește să îi păstreze vie memoria. Florin Vasilică, băiatul care i-a moștenit chipul și vocea, a păstrat toate ținutele de scenă ale regretatului său tată, inclusiv ipingeaua ( haina neagră): ”Am pus la păstrat tot ce era de la el, iar ipingeaua lui e tot la mine, mai ales că este făcută de mâna lui”, ne-a declarat Florin Vasilică, într-un interviu de suflet pentru impact.ro.

Interviu cutremurător cu Florin Vasilică, fiul regretatului Liviu Vasilică. ”Îmi iubesc tatăl enorm”

Florin Vasilică, fiul marelui interpret Liviu Vasilică ne-a acordat un interviu cutremurător în care povestește ce a mai moștenit de la tatăl său, în afară de chipul și vocea sa, dar și despre familie, planuri de viitor și pandemie.

Ai moștenit dragostea pentru muzică. Tatăl tău ar fi fost foarte mândru de tine. Știu că faci totul pentru a-i păstra vie memoria…

Îmi iubesc tatăl enorm și aș face orice pentru a aminti de el. Așa cum am mai spus-o, în România, artiștii sunt dați repede uitării, atunci când părăsesc această lume și mi-am dorit foarte mult ca, în cazul tatălui meu, să nu se întâmple acest lucru. Și dorința lui a fost ca ”Grupul Teleormanul” să meargă mai departe după ce el nu va mai fi, dorință pe care și-a exprimat-o față de mine. Probabil că, dacă vede aceste lucruri pe care le-am făcut în urma lui, este mândru. Și eu sunt mândru de faptul că am reușit ca muzica lui să fie în continuare prezentă în spectacole, emisiuni și evenimente private, prin toate acestea amintind de el… Și facem, toate acestea, de aproape 17 ani.

Florin Vasilica si sotia lui, Madalina
Florin Vasilica si sotia lui, Madalina

Câte costume populare ai? Le-ai păstrat și pe cele ale tatălui tău?

Nu am foarte multe. Costumele tatălui meu au rămas o parte la mama mea, o parte la ansamblul pe care tată l-a condus. Am pus la păstrat tot ce era de la el, iar ipingeaua lui e tot la mine, mai ales că este făcută de mâna lui. Încercăm mereu să achiziționăm costume, deși se găsesc din ce în ce mai greu…

Îi cânți toate piesele…

Piesele tatălui meu sunt cântate de foarte mulți artiști. Tineri, la început de drum, și chiar am observat că foarte multe trupe de evenimente private au momentul ”Liviu Vasilică”, în programele lor. Mă bucură să văd lucrul acesta pentru că și prin aceste momente se amintește de tată.

Ai o familie frumoasă. Cu ce se ocupă soția ta, Mădălina?

Mă mândresc cu familia mea și nu aș fi conceput ca viața mea să fie altfel. Familia mea reprezintă tot sprijinul meu, ei sunt totul pentru mine. Soția mea este economist la Direcția Județeană de Statistică Teleorman.

La un moment dat ai avut probleme cu autoritățile locale. Cum mai stau lucrurile?

Recunosc faptul că eu am interpretat greșit, dar nu cu autoritățile am avut probleme, ci cu anumite persoane care, la vremea respectivă, ocupau funcții de decizie și se jucau după bunul plac cu numele tatălui meu și doreau să împiedice orice activitate care amintea de el. Cu autoritățile locale am o relație foarte bună în prezent. Mă mândresc cu faptul că am reușit chiar să colaborez foarte bine cu cei de la noi din județ la anumite acțiuni artistice. La un moment dat au început să apară solicitările de a cânta în județ și m-am simțit bine să pot cânta și teleormănenilor noștri care îmi tot cereau acest lucru. Recunosc faptul că primii pași spre normalitate au fost făcuți de autorități atunci când din peisaj au dispărut cei care împiedicau orice tip de colaborare.

Ai fost supărat pe mama ta, după moartea tatălui, din cauza moștenirii. Ați rezolvat problemele?

Au fost neînțelegeri, pe care timpul le-a rezolvat. Sunt în relații foarte bune în prezent și cu mama și cu sora mea. Eu mi-am dorit să fac pace cu toată lumea și sunt conștient de faptul că nu ne avem decât unii pe alții și trebuie să fim o familie în adevăratul sens al cuvântului.

Care este averea cea mai de preț lăsată de tatăl tău?

Pasiunea pentru cântat și un repertoriu frumos, pe care să-l duc mai departe…

Cum te descurci în pandemie, cu banii?

Artiștii au dus-o și o duc greu în această perioada. Este foarte greu să stai departe de activitatea ta și de ceea ce erai obișnuit să faci. Sperăm ca pandemia această să treacă mai repede și să ne putem relua activitatea. Țin legătura cu colegii de cântec și marea majoritate sunt foarte afectați de lipsa activității. Este greu și financiar să nu îți mai poți desfășura activitatea. Dar mergem cu Dumnezeu înainte.

Anul acesta se împlinesc 17 ani de la decesul lui Liviu Vasilică.  Pregătiți vreun eveniment muzical?

Evenimente comemorative pentru tată nu s-au făcut în Teleorman nici înainte de pandemie și cu atât mai mult nu se vor face acum. La noi nu există această abordare și m-am obișnuit cu lucrul acesta. Consider că oricum noi îl comemorăm cu fiecare apariție a noastră în orice tip de acțiune artistică la care participăm. Tatăl meu are o statuie în centrul orașului Alexandria, statuie făcută de Consiliul Județean Teleorman, iar cei care vor să aprindă o lumânare sau să pună o floare o pot face atât la statuie, cât și la mormântul lui.

Urmăriți Impact.ro și pe