EXCLUSIV. Ce a făcut fiica lui George Copos după ce afaceristul s-a însurat cu amanta. N-a putut să mai suporte

Alexandra Andrei 07.07.2020, 17:46

Divorțul soților Copos a lăsat răni adânci asupra unicei lor fiice, care a preferat să se mute în străinătate cu soțul, după ce tatăl său ei s-a căsătorit cu femeia care i-a fost amantă timp de 12 ani.

A trăit o viață paralelă timp de 12 ani!

Au format unul dintre cele mai frumoase cupluri atât în viața personală, unde au fost căsătoriți timp de 35 de ani, cât și în cea profesională, unde au construit împreună un imperiu de sute de milioane de euro. De-a lungul timpului, au existat voci rele, care spuneau că George Copos își înșală soția, pe Cristina, cu secretara sa, o domnișoară mult mai tânără decât el. Deși a pozat în familist convins, timpul a demonstrat că bârfele erau reale. Omul de afaceri avea o relație cu Elena Stoica o tânără asistent manager, care i-a făcut acestuia și o fiică, Maria. În tot acest timp, miliardarul a dat senzația unui bărbat care nu își va părăsi niciodată nici nevasta, dar nici amanta, fiind extrem de mulțumit în acest trio amoros. Totul avea să se schimbe în 2013, atunci când Copos a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor. În 2015, fostul patron al clubului Rapid a fost eliberat condiționat, iar experiența trăită în spatele gratiilor l-a făcut să își revizuiască total viața.

S-a căsătorit cu amanta la câteva zile după ce a divorțat de nevastă!

Astfel, în 2016 a părăsit vila în care a locuit cu soția sa și s-a mutat cu amanta într-un apartament luxos din cartierul construit de Ion Țiriac. Ba mai mult, în 2018, el a decis să divorțeze oficial de Cristina Copos, iar după finalizarea actelor și-a transformat amanta în soție. Cea mai afectată de toate aceste schimbări a fost Alexandra, fiica cea mare a omului de afaceri. Tânăra știa de relația extraconjugală a tatălui său, ba chiar o și cunoștea pe amantă, ținând cont de faptul că aceasta era angajată a holding-ului Copos. Însă, aceasta nu a suportat ideea ca mama ei să fie părăsită definitiv pentru cea care i-a fost amantă tatălui său atâta amar de ani. Conform apropiaților, Alexandra a suferit un alt șoc în momentul în care a fost îndepărtată de la conducerea afacerilor chiar de tatăl său, care a preferat să pună străini în funcții cheie, luându-i ei toată puterea:

“ Relațiile s-au răcit, George trăiește acum pentru cea de-a doua familie. Cu fiica cea mare nu mai e în relații atât de bune. Alexandra îl iubește, că doar e tatăl ei, dar nu îl mai admiră la fel de mult ca înainte. Ea a și plecat în străinătate cu soțul ei, locuiesc și muncesc acolo. După ce a fost înlăturată de la conducerea holding ului, a vrut să se rupă total pentru o perioadă. Desigur, o sfătuiește constant pe mama ei, cu care are o legătură excepțională”, ne-au dezvăluit surse apropiate familiei Copos.

EXCLUSIV. Ce a făcut fiica lui George Copos după ce afaceristul s-a însurat cu amanta. N-a putut să mai suporte
EXCLUSIV. Ce a făcut fiica lui George Copos după ce afaceristul s-a însurat cu amanta. N-a putut să mai suporte

Divorț de 400 de milioane de dolari!

Așa cum era de așteptat, divorțul dintre George și Cristina Copos a venit la pachet cu un partaj pe măsură. Astfel, cea care a fost doamna Copos timp de 35 de ani a rămas cu vila din zona Floreasca, întreaga afacere Ana Pan, precum și cu un hotel de la munte. Celelalte bunuri, de la firma de turism, cea de imobiliare, precum și lanțul hotelier, toate i-au rămas lui George Copos.

Urmăriți Impact.ro și pe
Alexandra Andrei
Masterandă la Jurnalism, Alexandra activează pe postul de redactor pentru Impact.ro din anul 2020. Noi am remarcat-o pentru calitățile sale timpurii, devenindu-ne colegă încă din perioada...