Exclusiv: Câți bani au cheltuit, în campania electorală din 2019, Iohannis și Dăncilă. Milioane de euro în joc

Redacția IMPACT 30.01.2020, 17:15
Exclusiv: Câți bani au cheltuit, în campania electorală din 2019, Iohannis și Dăncilă. Milioane de euro în joc

Românii și-au ales în noiembrie 2019 președintele pentru următorii cinci ani. Klaus Iohannis a fost  marele învingător în curs electorală pentru Cotroceni, fiind ulterior validat de Curtea Constituțională pentru încă un mandat de cinci ani în fruntea țării. Chiar dacă materialele din campaniile electorale ale candidaților nu au fost poate la fel de vizibile comparativ cu cele de la alegerile din 2014, s-au cheltuit bani grei pentru acestea.

Despre campania electorală

Campania electorală a început pe 12 octombrie 2019, înainte cu 30 de zile de data votării și s-a încheiat în dimineața zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor (9 și respectiv 23 noiembrie, pentru cel de-al doilea tur), la ora locală 07:00, pentru fiecare tur de scrutin în parte, potrivit portalului votcorect.ro. În categoria materialelor de promovare a campaniei electorale intră bannere, postere sau orice alte materiale realizate și distribuite înainte de data votării.

Un partid politic se poate romova oricând, chiar și înainte de alegeri, urmând ca suma să fie comunicată către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), și raportate anul următor, adică până în luna aprilie 2020.

„Campania electorală prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale se desfăşoară în condiţiile stabilite de Legea nr. 370/2004, Legea audiovizualului nr. 504/2002, Codul de reglementare a conţinutului audiovizual și Decizia CNA nr. 781/2019 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României”, se arată în Ghidul de finanțare a campaniei electorale, realizat de Autoritatea Electorală Permanentă.

Câți bani au alocat primii trei candidați clasați din primul tur: Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă și Dan Barna

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, în primul tur al alegerilor prezidențiale, primii trei candidați clasați în funcție de numărul de vot au fost următorii: Klaus Iohannis – 37,82% (3.485.292 voturi), Viorica Dăncilă – 22,26% (2.051.275 voturi), Dan Barna – 15,02% (1.384.450 voturi).

Klaus Iohannis a alocat pentru campania sa electorală din cadrul alegerilor prezidențiale din România, în noiembrie 2019, aproximativ 7 milioane de euro, au declarat surse parlamentare pentru Impact.ro.

Iar dacă cel care a câștigat un nou mandat de președinte al României a acordat o sumă semnificativă pentru campania electorală, nici ceilalalți nu s-au lăsat mai prejos. Astfel, Viorica Dăncilă, candidata PSD, a alocat un buget de 4 milioane de euro, în vreme ce Dan Barna, candidatul propus de alianța USR-PLUS a alocat cu un milion de euro mai puțin decât fostul lider PSD, adică 3 milioane de euro, potrivit surselor Impact.ro.

De precizat că aceste sume au fost alocate pentru campaniile de comunicare ale alegerilor prezidențiale, ia banii au fost decontați, conform legislației în vigoare de AEP.

 

 

Sursa foto: Inquam Photos

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe