Exclusiv: Câți ani de închisoare riscă Elena Udrea în dosarul Hidroelectrica, după ce complicii săi au recunoscut faptele. Lovitură cruntă

Alexandra Andrei 01.08.2020, 18:39

Mâna dreaptă a lui Traian Băsescu este la un pas de închisoare și nu mai are nicio scăpare. Impact.ro a aflat câți ani ar putea petrece după gratii Elena Udrea.

Exclusiv: Câți ani de închisoare riscă Elena Udrea în dosarul Hidroelectrica, după ce complicii săi au recunoscut faptele

A fugit ani întregi de justiție, însă acum nu pare să mai aibă scăpare. Întoarsă din Costa Rica, Elena Udrea duce o campanie puternică de victimizare, în care vrea să înducă ideea că problemele legale pe care le are sunt, de fapt, inventate, pentru a o anihila. Desigur, unii dintre noi am fi tentați să o credem, însă, ea nu are o singură problemă cu legea, ci trei. Mai exact, are pe rol trei dosare penale: Dosarul Microsoft, dosarul Gala Bute, în care a fost deja condamnată la închisoare, însă se judecă recursul, și dosarul Hidroelectrica. În toate cele trei dosare, Elena Udrea este acuzată de spălare de bani și trafic de influență. Iar atunci când spunem spălare de bani, ne referim la sume de ordinul milioanelor de euro.

Exclusiv Câți ani de închisoare riscă Elena Udrea în dosarul Hidroelectrica, după ce complicii săi au recunoscut faptele. Lovitură cruntă
Elena Udrea e acuzată de spălare de bani în trei dosale penale grele. Afaceristul Radu Budeanu a recunoscut faptul că ar fi intermediat o mită de 3,6 milioane de euro

6 ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea

Dosarul Hidroelectrica este și el la un pas de finalizare a anchetei, iar probele sunt zdrobitoare, după ce omul de afaceri Radu Budeanu a recunoscut faptul că ar fi intermediat plata a 3,6 milioane de euro din partea magnatului Bogdan Buzăianu pentru Elena Udrea. Potrivit informațiilor obținute de Impact.ro, procurorii DNA urmează să ceară 6 ani de închisoară pentru faptele comise de fostul ministru al Dezvoltării. Dacă judecătorii o vor găsi vinovată pe Elena Udrea, pedeapsa ei se va adăuga condamnării de șase ani din dosarul Gala Bute. Însă, pedepsele se vor contopi, iar blonda ar putea ieși de după gratii după aproximativ 4 ani.

La sfârșitul anului 2018, Magistrații Curții de Apel București au decis instituirea sechestrului pe o parte din averea Elenei Udrea, în cuantumul a 4,6 milioane de euro, exact suma pe care ar fi primit-o în Dosarul Hidroelectrica. Dacă va fi condamnată definitiv în cel de-al doilea dosar, Gala Bute, ea va trebuie să înapoieze statului român alți 2 milioane de euro. Pentru a se asigura că familia sa nu va rămâne neprotejată, fosta blondă de la Cotroceni a trecut o parte din bunuri pe numele mamei sale, prin donație.

Urmăriți Impact.ro și pe
Alexandra Andrei
Masterandă la Jurnalism, Alexandra activează pe postul de redactor pentru Impact.ro din anul 2020. Noi am remarcat-o pentru calitățile sale timpurii, devenindu-ne colegă încă din perioada...