14:52
O artistă din România vorbește despre o legătură paranormală cu soțul decedat, care a trecut în neființă acum mai bine de trei ani de zile! Femeia spune că acesta îi transmite mesaje clare și îi spune chiar și ce să facă! Despre ce artist este vorba, citiți în rândurile de mai jos!
Ileana Șipoteanu (53 de ani), solista din Constanța care are în palmares și celebra piesă de inimă albastră ”Ce mult te-am iubit!”, ne-a povestit despre singurătatea apăsătoare pe care o trăiește de aproape 4 ani, după decesul soțului ei, compozitorul Dumitru Lupu.
Nu se dă însă bătută și speră ca noul an să fie mai bun. Ileana ne-a dezvăluit, în interviul oferit pentru impact.ro, că îl visează adesea pe omul drag, trecut în neființă: ”Dacă ai avut o legătură specială cu cel plecat și sufletele au vibrat la unison în viață, este normal să comunici ușor cu el sub orice formă de mesaj și dincolo de ea”, ni s-a confesat Ileana.
Sincer, anul 2020 a fost unul benefic pentru minte, trup și suflet. Nu mai dădeam importanță de mult timp lucrurilor cu adevărat frumoase și prețioase, din viața noastră, și cu ocazia acestei uluitoare pandemii, care ne-a țintuit pe fiecare pe unde a apucat (din fericire, pe mine alături de Marea albastră), eu am ajuns la concluzia că am trăit și am irosit mult timp degeaba. Nu am încercat să recuperez timpul pierdut pentru nimicuri, toate fac parte din destinul nostru, dar vreau, în continuare, să câștig timp de calitate pentru călătoria mea spre viitor. Sunt o femeie puternică, căreia i s-au dat multe șanse la naștere spre a avea o manifestare înaltă în parcursul vieții sale și de aceea trebuie să profit de asta. Bucurii și necazuri, tristeți, regrete, gust amar, nostalgii, tot ce vine către mine, pe toate le primesc cu seninătate. Vreau să dau o altă strălucire personalității mele, acum, în cea de-a doua parte a tinereții, și să păstrez din trecut doar ce mi-e de folos. Sunt o femeie romantică, un exponent cu mesaj clar, îndreptat spre inimile ascultărilor de muzică de dragoste. Nu vreau să epatez, niciodată nu am făcut asta și nici nu mi-ar sta bine, dar știu că am o misiune frumoasă, pe care trebuie să o duc la capăt, indiferent de greutăți.
Nu numai artiștii au fost privați de acest drept, ci toată suflarea omenească. Fiecare și-a gestionat timpul și mișcările, în funcție de cum a înțeles situația dată. Eu, de exemplu, nu m-am panicat deloc pentru că, de-a lungul timpului, am trecut prin situații mult mai grele. Mi-am creat o legătură specială cu Dumnezeu, o credință nestrămutată că tot ce se-ntâmplă, se-ntâmplă cu un anumit scop și am învățat că singura entitate care te poate judeca și supune fără a te opune, este viața. Cu bune, cu rele, cu succese și eșecuri, trebuie să fii pregătit oricând pentru ele. Am întâmpinat anul 2020 destul de bine, cu două prestații artistice de Revelion, în stațiunea Slănic-Moldova, cu un recital într-un spectacol al Teatrului ”Constantin Tănase”, unde am lansat o melodie nouă, oferită în dar, de Mărțișor, de compozitorul Ovidiu Komornic, pe versurile poetei Elena Răileanu, ”Femeia are dreptul la iubire”, cu o defilare în pași de dans și de cânt pe un podium de modă al brandului ”Dahlia Couture-by Delia Lazăr”, alături de Ioana Sandu și de manechine profesioniste, unde am avut onoarea de a fi mireasa colecției ,,Cu primăvara la rever”, eveniment prezentat de Octavian Ursulescu. Anul s-a încheiat apoteotic, alături de fiica mea Dumitrana, de un Moș Crăciun foarte generos, de câțiva colindători care au avut curajul de a înfrunta pandemia vremii necruțătoare reamintindu-ne de importanța acestei sărbători de Crăciun – Nașterea pruncului Iisus- și cu un Revelion în pijamale, în sufrageria personală.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Am pășit în 2021 cu mari speranțe de revenire la normal, cu dorința de a ne revedea cu publicul cât mai curând și mai ales cu înțelegerea menirii noastre pe acest Pământ. Sunt sigură că și colegii mei au făcut ce au putut și a fost posibil, pentru a fi prezenți pe cîmpul de luptă. Unii s-au descurcat foarte bine cu recitaluri în online sau în diferite alte conjuncturi, iar alții, datorită tehnologiei avansate, care de multe ori ne apasă, au stat și au privit. Asta e viața ! Suntem egali în fața lui Dumnezeu doar ca oameni. Ca artiști, nu prea. Cine se naște cu stea în frunte, nimeni și nimic nu-i stă în cale.
Dumitrana își joacă propriul rol, pe scena vieții. A terminat un master pe producție de film, a rămas să lucreze în UNATC, pe compartimentul Relații internaționale de film și, în rest, cum stă cu dragostea sau alte aspecte ale vieții, trebuie să o întrebați pe ea. Eu nu prea mai am voie să vorbesc în numele ei. Are dreptate. Ce aș putea să zic? Nimic. Are 25 de ani, e majoră, așa că singură hotărăște ce are de făcut. Cu tatăl ei a rămas și acum într-o legătură specială. Este îngerul păzitor al ei, al nostru, pentru că atunci când suntem la greu, simțim că ne este alături. Mitică nu ne-a iubit, ne-a adorat și nu ne-a protejat, din contră, ne-a lăsat mereu să ieșim singure din situații complicate. Ne-a dat putere și pentru asta îi suntem recunoscătoare. Singurul nostru regret este că nu i-am spus mai des cât de mult îl prețuim.
La un an după plecarea Maestrului, din 2017, am fost invitată să ocup un post de profesor-asociat la Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius. Acest post nu îl poate ocupa decât cineva cu statut de persoană publică. Cursul se numește ”Tehnici muzicale pentru actori”, care nu necesită neapărat pregătire specială în domeniul muzical (și anume Conservator), ci o Facultate de Teatru și experiență muzicală, așa cum am eu. Am format o legătură minunată cu studenții (sunt doar la Master) le amintesc mereu că este foarte important să dea personalitate în ceea ce fac, să conștientizeze că nu sunt cântăreți și să se axeze mai mult pe interpretare actoricească, pentru că nu vreau să-i văd chinuindu-se. Alegem melodii care să se potrivească pe ambitusul lor vocal, pe personalitatea lor de glas. Promovez în principal muzica ușoară românească, iar melodiile mai vechi, pe care mulți din cei tineri le descoperă abia acum, constat cu bucurie că chiar le și place. Avem în componență la student-master psihologi, tehnicieni radio, realizatori de emisiuni radio și televiziune, funcționari publici, care doresc să-și lărgească orizontul de cunoaștere. Rămân la părerea mea, că orice meserie vei îmbrățișa, studii muzicale de teatru, film, poezie sau studiul unui instrument muzical, te ajută să fii un om mai împlinit sufletește. Prin ei, îmi aduc aminte de fiecare dată de anii mei de studenție. Erau alte vremuri ( Școala Saizescu 1992-1995), dar viața de student e frumoasă oricând și-n orice-mprejurare.
Nu-mi vine să cred, dar nu am încotro. Când a plecat tata, în 2001, eram foarte revoltată, dar, cu timpul, m-am obișnuit că există viață și moarte și nu noi decidem când părăsim planul fizic. Mama a plecat înainte cu un an de Mitică, în 2016, deci mă obișnuisem cumva cu tristețea. E păcat să ne supărăm, pentru că este doar o trecere într-o lume a sufletelor fără formă. Viața sufletului urmează și după moarte, nu se pierde, ci sporește, dar trebuie să ajungem la înțelepciunea firească de a înțelege aceste lucruri și să credem că într-o bună zi ne vom întâlni cu toții, sper să fie în Rai. Când ai un duhovnic bun, care să-ți călăuzească mintea și pașii, o fată minunată și un medic personal care să aibă grijă de tine, nu prea poți să dai greș.
Niciodată nu te obișnuiești cu ideea asta. Doar te gîndești că ajungi într-o lume mai bună, poate mai dreaptă și atunci rănile se vindecă ușor-ușor. Eu mi-am impus să cred că misiunea lui începută aici, pe Pământ, va fi continuată acolo, în Cerul pe care l-a iubit atât de mult. Iubea nespus Cerul și Marea ( mai ales când aveau aceeași culoare de albastru), aceste spații infinite care-l inspirau și pe care le-a invocat de atâtea ori în cântecele sale. Mi-a fost și-mi este greu. Nu poate fi descris în cuvinte ceea ce am simțit și ce simt.
Îmi apare în vis când trebuie să-mi transmită o informație sau o veste. În ziua parastasului de 40 de zile, aveam un concert în Mamaia, la care renunțasem, pentru că nu aveam voință și curaj. Mi-a apărut în vis, mi-a luat capul în mâini și mi-a spus că dacă nu mă duc la spectacol să cânt atunci nu voi mai găsi puterea s-o fac niciodată. Am fost și mi-a transmis toată puterea din lume. Sunt multe semne pe care le primesc, dar trebuie să ai sufletul plin de energie bună și credință, ca să înțelegi spiritul lor, care este informație. Dacă ai avut o legătură specială cu cel plecat și sufletele au vibrat la unison în viață, este normal să comunici ușor cu el sub orice formă de mesaj și dincolo de ea. Îi pui întrebări care de multe ori rămân fără răspuns, vrei să știi dacă sufletul lui s-a liniștit sau vrei un semn, într-un caz sau altul de rezolvare. Trăim în vremuri cu conștiință ridicată, mulți se pregătesc din timp pentru această trecere dintr-un corp fizic într-unul energetic de lumină. Dar totul necesită îndelungă răbdare. Artiștii mari nu mor niciodată. Ei pleacă într-o altă dimensiune și lasă în urma lor Creația. Trăiesc veșnic în sufletele celor care i-au iubit și admirat.
Au fost 25 de căsnicie umană și 35 de căsnicie profesională. Nu a fost ușor timpul petrecut împreună, eu, un Răcușor sensibil și vesel, o creatură foarte sociabilă, alături de un Geamăn, cu un caracter sobru, tenace, cu o personalitate distinctă. Cu înțelegere, răbdare, respect și multă muncă, am reușit să avem un Univers special, în care Dumitrana-Scorpion, de zodie, a ocupat un loc foarte important ca stâlp de susținere a familiei.
Ori de câte ori am avut ocazia conduc si tractorul. Doar avion, tanc și tren nu am condus. În vara asta îmi propun să sar și cu parașuta. Curajul îl moștenesc de la tata, care a fost tehnician de vânătoare, deci o meserie foarte frumoasă și grea și care a presupus multă atenție și pricepere. Am cutreierat cu el toate pădurile din zonă, am făcut cunoștință cu toate animalele lor, am cules multe fructe de pădure și plante vindecătoare, am avut o copilărie fantastică. Acum prefer pârtia de ski.
La Rucăr este oaza mea de liniște, merg ori de câte ori se ivește ocazia. În anul pandemic, din păcate, am fost doar în trecerea mea spre Moeciu de Sus, unde am o soră. La Rucăr mai sunt doi frați ai mamei, veri, verișori și mulți colegi și prieteni. În drum spre Rucăr, la Câmpulung, locuiește fratele meu cu familia lui.
Las în urmă trecutul. Nu vreau să mai vorbesc despre asta pentru că, orice aș spune, se interpretează în fel și chip. Au fost niște sechele ale Revoluției, despre care nu vreau să-mi mai amintesc niciodată și nu aș dori nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Când mă voi hotărî să scriu o carte despre povestea vieții mele, lumea va afla tot ce ar trebui să știe. Dulci-picanterii…
În principal, e ceva ereditar. Părinți frumoși, care mi-au transmis o informație genetică bună. În rest, o viață sportivă, program riguros de somn și masă, renunțări la multe obiceiuri proaste (mai ales alimentare) care îmi ruinau viața. Cititul, dansul, cântatul, activitățile distractive cu copiii și prietenii, mă mențin în mare formă. Când nu trăiești sănătos, ești obosit tot timpul, stresat, neproductiv și predispus la boli. Nu știu dacă reușesc, dar vreau să fiu un exemplu viu și frumos. Vă doresc tuturor o viață liniștită ! Cu drag, Șipo!
