EXCLUSIV. AMFB, încolțită din toate părțile. A încasat taxe de la cluburi pentru un campionat care nu se joacă

Ana Maria Păsat 12.10.2020, 16:50
EXCLUSIV. AMFB, încolțită din toate părțile. A încasat taxe de la cluburi pentru un campionat care nu se joacă

AMFB, forul condus de Marian Lumânare, a rezolvat doar parțial problema păstrării sediului unde stă cu chirie, deținut de Liceul cu Program Sportiv Mircea Eliade.

Instituția care e responsabilă cu organizarea meciurilor Ligii a patra și a cincea din Capitală, precum și cu competițiile de copii și juniori, nu a mai avut încasări din luna martie, odată cu decretarea stării de urgență și închiderea tuturor campionatelor ce-i aduceau venituri.

AMFB a încasat taxe de la cluburi pentru un campionat ce nu se joacă

Mai mult, Asociația Municipală de Fotbal București a fost nevoită să restituie cluburilor care plătiseră în avans sumele pentru fiecare meci ce urma să se dispute și nu a mai avut loc! Astfel că, fără a avea măcar un sponsor și cu un marketing defectuos, datoriile s-au strâns, iar creditorii au început să bată la ușa forului condus de Lumânare.

Liceul cu Program Sportiv Mircea Eliade, deținătorul spațiului unde AMFB își are sediul, a păsuit instituția câteva luni bune, doar că, odată cu trecerea timpului, așa cum era și normal, conducerea liceului și-a cerut drepturile contractuale. Lumânare & CO au găsit soluția salvatoare, dar nu una venită din vreun contract de sponsorizare!

EXCLUSIV. AMFB, încolțită din toate părțile. A încasat taxe de la cluburi pentru un campionat care nu se joacă

Mai precis, AMFB a solicitat cluburilor, la sfârșitul lunii august, să plătească taxele de înscriere în campionat, la fiecare categorie de vârstă (125 de lei de echipă), anunțând, fără vreun temei real, că jocurile oficiale se vor relua în luna septembrie!

Grupările care s-au grăbit să plătească pentru toate grupele, au beneficiat chiar de o reducere de 25 la sută din valoarea întregii sume și au așteptat data anunțată de Asociația Municipală pentru reluarea competițiilor!

Cum ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sporturilor și cel al Ministerului Sănătății a rămas același, interzicând reluarea oricărei competiții fără teste Covid, AMFB a amânat începerea campionatului, de pe 12 pe 19 septembrie!

Vezi și: Ianis Hagi, declarație emoționantă: “Este universul meu, îi datorez enorm”. Despre cine vorbește cu patos tânărul fotbalist

Pe data de 16 septembrie, AMFB a făcut demersuri la FRF pentru reluarea competițiilor, cu un protocol de siguranță simplificat, mai precis cu renunțarea la testele Covid, dar niciuna dintre cele două instituții nu au obținut undă verde de la Ministerul Tineretului și Sporturilor!

AMFB, încasări și de la seniori

Asociația Municipală de Fotbal a încasat, totodată, și fondul prevăzut pentru înscrierea echipelor de seniori în Liga a patra și a cincea, fără ca aceste competiții să poată fi reluate!

”Am plătit 6500 lei pentru liga a cincea, precum și 10000 de lei pentru toate echipele de copii și junior pe care le avem, cu o reducere de 25 la sută. Nu ne uităm la banii dați în avans, regretăm doar că nu se reiau campionatele. Ce o să facem cu acești copii? Mulți dintre ei se vor lăsa, cluburile mici se vor desființa. Până în martie 2021 e prea mult să stai facă jocuri oficiale”, ne-a declarant patronul unui cunoscut club de fotbal din Capitală.

Bani și din transferuri

În luna septembrie a anului current, AMFB a avut o mică parte de încasări și din transferuri și legitimații, dar mult sub nivelul sumelor din anii anteriori. Înainte de pandemie, Asociația Municipală încasa, pe lângă taxele de înscrieri, și 125 de lei pe meci de la fiecare echipă de juniori din prima serie, respectiv 100 de lei pentru seriile colorate! 30 la sută din totalul sumelor intrau în visteria instituției, iar restul mergeau către plata arbitrilor, a asistenților medicali și a cluburilor a căror bază găzduia competiția la fiecare categorie de vârstă.

Angajații puși pe liber

În ciuda acestor încasări, AMFB s-a trezit din nou cu conturile goale, după ce a achitat o parte din datorii. Cei opt angajați, în frunte cu președintele forului nu vor mai avea de unde să-și încaseze salariile, aceștia urmând a intra în ”concediu prelungit” până în luna martie 2021. Dar nici în primăvara anului viitor nu se vor putea relua meciurile oficiale, atunci forul lui Lumânare se va afla în imposibilitatea de a restitui cluburilor taxele plătite în avans!

Urmăriți Impact.ro și pe