Excepţia de la creşterea vârstei de pensionare pentru femei. Cine va ieşi mai devreme la pensie

Stan Filon 16.05.2022, 20:39
Excepţia de la creşterea vârstei de pensionare pentru femei. Cine va ieşi mai devreme la pensie

Principiul egalității între sexe vine cu vești proaste pentru femeile din România, care vor ieși la pensie la fel ca bărbații, adică la vârsta de 65 de ani. Vârsta de pensionare pentru femei va crește treptat, de la 61 de ani, cât este în prezent, până la vârsta de pensionare la care ies acum bărbații din activitatea profesională. Guvernul din România vrea ca modificarea să aibă loc treptat, până în anul 2030. Sunt însă și excepții de la această lege.

Aceasta este excepţia de la creşterea vârstei de pensionare pentru femei

Așadar, femeile vor ieși și ele la pensie la vârsta de 65 de ani, până în anul 2030, la fel cum fac bărbații în prezent. Așa prevede legea pensiilor și este promisiunea asumată de Guvernul României în fața Comisiei Europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Este un lucru asumat prin PNRR. Vârsta de pensionare la femei creşte oricum în baza legii actuale 263 şi va ajunge la 63 de ani, după care va urma o etapă unde va fi egalizare la 65 de ani, dar nu dintr-o dată. Se va întâmpla etapizat, deci probabil va fi undeva prin 2030”, a explicat Marius Budăi, ministrul Muncii.

Aceasta este exceptia de la cresterea varstei de pensionare pentru femei
Aceasta este exceptia de la cresterea varstei de pensionare pentru femei

La cât ies la pensie femeile cu cel puțin trei copii

Sunt însă și excepții de la această regulă. Ministerul Muncii are în vedere o lege care prevede că femeile care au avut mai mult de trei copii să iasă mai repede la pensie. La cererea acestora, mamele cu trei copii vor putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme pentru fiecare copil. Astfel, aceste mame vor putea ieși la pensie cu șase ani mai devreme decât în mod normal, dacă au stagiul minim de cotizare.

În plus, dacă au avut mai mult de trei copii, legea spune că se vor putea pensiona cu un an mai devreme pentru fiecare copil. Mai exact, dacă acestea au crescut patru copii până la vârsta de 16 ani, vor ieși la pensie cu 7 ani mai devreme, iar dacă au cinci copii, se vor putea pensiona cu 8 ani mai devreme, după cum spune legea nr 127/2019. Deși publicată în Monitorul oficial, această lege va începe să producă efecte începând cu anul 2023.

Stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați, pe când stagiul complet de cotizare pentru femei este de 31 de ani și 6 luni și va crește treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie 2030. Stagiul complet de cotizare pentru bărbați este de 35 de ani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...