Evenimentele publice se vor putea relua din primăvară. Ministrul Sănătăţii: „Vor fi limitări”

Ana Anitoiu, Ștefan Olteanu 29.01.2022, 15:31
Evenimentele publice se vor putea relua din primăvară. Ministrul Sănătăţii: „Vor fi limitări”

Evenimentele publice se vor putea relua din primăvară. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, sâmbătă, din ce lună se așteaptă ca acestea să poată avea loc. Oficialul a precizat că în ultima perioadă a avut foarte multe întâlniri cu reprezentanți ai diverselor industrii, inclusiv HoReCa și cea alimentară.

Din ce lună se vor putea relua evenimentele publice

Conform ministrului Sănătății, începând din luna martie se vor putea purta discuții aplicate despre un calendar, măcar pe termen mediu, astfel încât să existe predictibilitate pentru organizatorii de evenimente și reprezentanții altor industrii. Din mai, evenimentele publice ar putea fi permise din nou.

„Toată lumea îşi doreşte predictibilitate, nu măsură pe care o luăm de azi pe mâine, şi cred că în luna martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei, putem să stabilim împreună un program.

E o opinie personală, luaţi-o ca atare, dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua, probabil cu anumite limitări”, a mai spus Alexandru Rafila.

Evenimentele publice se vor putea relua din primavara
Alexandru Rafila. Inquam Photos/ Octav_Ganea

Ce limitări ar putea fi impuse după reluarea evenimentelor

Ministrul Sănătății a spus că nu știe dacă limitările se vor referi neapărat la număr, dar vor trebui să fie respectate măsuri de siguranță precum „o oarecare distanțare” sau folosirea măștii de protecție. Despre cea din urmă, Alexandru Rafila a spus că este foarte importantă, deoarece reprezintă „o barieră mecanică ce previne transmiterea coronavirusului”.

„Cred că utilizarea măştii la tulpina Omicron este cel mai important element, pentru că este o barieră mecanică care previne transmiterea. Din păcate, asistăm la îmbolnăviri numeroase.

Un studiu făcut în Anglia arată că există multe cazuri de reîmbolnăvire, deci nu mă refer numai la persoanele vaccinate, ci şi la cei care au trecut o dată prin boală”, a mai spus oficialul.

Alexandru Rafila a făcut aceste declarații la câteva zile după ce a spus că de la finalul lunii martie ar putea să fie relaxate gradual măsurile de siguranță împotriva transmiterii noului coronavirus. Atunci, el a menționat că masca va fi ultima măsură la care se va renunța.

Ministrul Sănătății a adăugat că se așteaptă livrarea în spitale și în centre ambulatorii de specialitate a 50.000 de cutii de Molnupiravir, un antiviral inovativ pentru pacienții diagnosticați cu Covid-19. Fiecare tratament se va face cu câte o cutie cu acest medicament produs de firma Merck.

La rândul lui, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 în România, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat că în următoarea perioadă strategia acesteia se va schimba. Copiii și persoanele vulnerabile la infecția cu Sars-CoV-2 vor fi cele pe care se va concentra imunizarea.

Urmăriți Impact.ro și pe