Evaluare Națională și Bacalaureat 2020. Cum crede CTP că ar trebui să se desfășoare examenele

Ce crede CTP despre organizarea examenelor finale ale elevilor. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Se discută intens, zilele acestea despre condițiile de desfășurare ale examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat. Cum comenteaza Cristian Tudor Popescu acest subiect?

„Capacitatea și Bacalaureatul trebuie să aibă loc”

Calendarul examenului de Bacalaureat, precum și condițiile de desfășurare a probelor a fost aprobat printr-un ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, dat fiind contextul epidemiologic actual. Cu toate acestea, deputatul PMP, Petru Movilă, a depus în Parlament un proiect care prevede ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul din acest an să fie anulate, iar notele să fie înlocuite cu mediile din gimnaziu și liceu sau cu mediile obținute în timpul anului la materiile de examen.

Condițiile de desfășurare a examenelor prevăd ca elevii să fie dispuși la o distanța maximă de 2 metri unii față de ceilalți (stânga/dreapta – faţă/spate). Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Condițiile de desfășurare a examenelor prevăd ca elevii să fie dispuși la o distanța maximă de 2 metri unii față de ceilalți (stânga/dreapta – faţă/spate). Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu nu considera oportună această inițiativă pentru că, spune el, examenele trebuie să aibă loc. În măsura în care probele nu s-ar susține, în acest an, acest lucru ar însemna o „falsificare a rezultatelor procesului de învățământ”.

Capacitatea și Bacalaureatul trebuie să aibă loc. Deja, o mare nedreptate s-a făcut sutelor de mii de elevi fără acces la internet, care nu au avut parte de niciun fel de școală în aceste luni. (Un televizor se mai găsește prin orice casă, cât de săracă. De ce nu s-a folosit Televiziunea Publică pentru a-i ține în contact cu programa?). Ca și celor pe care părinții nu îi lasă să se ducă la orele de pregătire pentru examene”, a precizat Cristian Tudor Popescu, potrivit Republica.

Mai mult, gazetarul crede că etichetarea celor care nu vor da examenele azi, ar fi ceva rușinos pentru învățământul românesc:„Ar fi o etichetare dureroasă a actualei generații față de cele trecute și viitoare – <<Ăștia sunt ăia intrați fără examen>>”.

În ceea ce privește condițiile de desfășurare a examenelor de Evaluare Naționala si Bacalaureat, Cristian Tudor Popescu este de părere că riscul de răspândire al virusului va fi extrem de mic.

„Verificarea temperaturii la intrarea în sala de examen poate fi anulată prin excepție. În supermarketuri și locuri de muncă, oamenii se duc în fiecare zi și e foarte greu să fie supravegheați în interior – termotestarea are rost. Dar, în școală, examenul se desfășoară în doar câteva zile, iar elevii pot fi separați prin măsuri stricte, a căror aplicare poate fi controlată de cadrele didactice și autorități, chiar de poliție. Șansele de transmitere a virusului pot fi mai mici decât în orice alt loc public. În ciuda faptului că ministreasa Anisie, un fel de Dăncilă liberală, e mai rea decât covidul”, a mai adăugat jurnalistul.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI