EURO 2020 | S-au pus în vânzare biletele pentru România-Spania. Cât costă un loc în tribune

Alexandru Ioanid 19.07.2019, 08:43
EURO 2020 | S-au pus în vânzare biletele pentru România-Spania. Cât costă un loc în tribune

Federația Română de Fotbal anunță că începând de vineri, 19 iulie, s-au pus în vânzare biletele pentru meciul România-Spania, din preliminariile EURO 2020. Naționala încă mai speră la o calificare la turneul de anul viitor, după o lungă absență de la astfel de competiții.

Începând de vineri, 19 iulie, FRF pune în vânzare biletele la meciul România-Spania, din preliminariile EURO 2020. Partida e programată pe 5 septembrie, pe Arena Națională, de la ora 21:45.

Biletele sunt disponibile exclusiv online – pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro.

EURO 2020 | Cât costă un bilet la meciul România-Spania

Potrivit FRF, tricolorii continuă drumul spre Campionatul European de anul viitor, competiție la care și Bucureștiul va găzdui patru partide. Naționala României joacă împotriva Spaniei pe 5 septembrie, o echipă puternică – ex-campioana europeană și mondială.

Prețurile unui bilet variază între 35 lei, la peluză, și 120 lei la tribună, zonă centrală, și sunt disponibile exclusiv online, doar pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro.

Fiecare persoană poate cumpăra maximum patru bilete, urmând ca acestea să fie nominale (numele, CNP-ul, data și locul nașterii ale titularului vor fi inscripționate pe toate biletele). FRF subliniază că fiecare cumpărător are posibilitatea de a-și imprima acasă biletul cu opțiunea print-at-home și, în plus, familiile cu copii vor beneficia de o reducere dacă își achiziționează bilete în Family Zone.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Mulți români speră la o calificare a naționalei României la turneul european, după o absență de 20 de ani de la Campionatul European și Mondial. Recent, naționala de tineret a României a reușit o performanță istorică după ce a ajuns până în semifinalele EURO U21.

Tricolorii mici au fost la un pas de marea finală, dar au fost învinși dramatic de Germania cu scorul de 4 la 2 în semifinale. Ar fi de așteptat ca pentru meciul cu Spania să fie convocați și mai mulți jucători de la naționala de tineret, cei care au demonstrat că se pot bate de la egal la egal cu echipele mari.

Urmăriți Impact.ro și pe