Eugenia Șerban, o nouă încercare grea de la viață. Pe cine a pierdut actrița

Alexandru Catalan 07.12.2021, 20:29
Eugenia Șerban, o nouă încercare grea de la viață. Pe cine a pierdut actrița

La 51 de ani, artista a rămas fără impresarul cu care a colaborat în ultima perioadă, George Ivașcu, care s-a stins din cauza unei boli necruțătoare. Pe de altă parte, Eugenia Șerban și-a luat foarte în serios și rolul de consilier cultural pe care primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, i l-a încredințat foarte recent.

Eugenia Șerban, o nouă încercare. Și-a pierdut cel mai apropiat colaborator

Eugenia Șerban, una dintre cele mai cunoscute actrițe ale României la acest moment, mai ales după rolul jucat în telenovela ”Inimă de țigan”, spune că nu a reușit să scape de toate problemele dificile care i-au marcat în ultimii ani existența. La 51 de ani, artista a rămas fără impresarul cu care a colaborat în ultima perioadă, George Ivașcu.

”E doar o coincidență de nume, fiindcă poartă același nume ca și colegul meu actor, care a fost cândva și ministru al Culturii. De fapt purta, fiindcă din păcate s-a stins. Să știți că în branșa noastră nu sunt mulți impresari. Ca atare, ne va fi greu, nu doar mie, să găsim un înlocuitor de valoarea sa!”,a declarat Eugenia Șerban pentru Impact.ro.

Și-a lansat spectacolul-monolog

Dispariția impresarului vine într-un moment sensibil, cel în care pandemia de COVID-19 a afectat din plin prezența actorilor pe diversele scene ale țării sau prin turnee, multe dintre acestea fiind anulate. ”Chiar dacă am reluat puțin câte puțin o serie de spectacole, suntem încă departe de a fi cu motoarele turate.

Sper ca noul an să-mi aducă iar șansa de a mă întâlni cu spectatorii, nestingheriți pe scena Naționalului bucureștean. Și tot acolo vreau să-mi aduc și spectacolul monolog Spovedanie în faţa luminii, de o oră şi jumătate, pe care l-am lansat de ceva vreme la Timişoara”

Fără promisiuni de… politician

Pe de altă parte, Eugenia Șerban și-a luat foarte în serios și rolul de consilier cultural pe care primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, i l-a încredințat foarte recent. Anunțul acestuia, făcut pe pagina de socializare a Primăriei, preciza că frumoasa actrița va oferi ”edilului consultanță pe probleme culturale, inclusiv în ceea ce privește activitatea Centrului Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache” – instituție aflată sub autoritatea administrativă a Consiliului Local a Sectorului 5”.

”Nu mă voi grăbi cu promisiunile pe acest subiect. Întâi trebuie analizată bine situația, fiindcă vrem să oferim ceva de calitate și celor tineri, și oamenilor maturi și vârstnicilor. Cu puțină șansă, probabil în primăvară vom avea un program consolidat. Pe de altă parte, vrem să arătăm că se poate așa ceva și la nivelul sectorului 5!”, a precizat aceeași Eugenia Șerban. Ea nu știe încă dacă va opta doar pentru a fi în spatele viitoarelor proiecte sau dacă va alege să urce pe scenă, în carne și oase, dar spune că va fi deschis oricăror opțiuni care se vor dovedi viabile.

Cu ce boală cruntă s-a confruntat

Altfel, Eugenia Șerban a dat asigurări încă o dată că a depășit situația dificilă de sănătate cu care s-a confruntat în 2019. Atunci, actrița Eugenia Șerban afla, la un banal control de rutină, că suferă de o boală cruntă, cancerul. „Am aflat că am cancer la un control de rutină. Îndemn orice femeie din lume asta să facă acele controale de rutină, o dată pe an.

Medicul mi-a spus că ceva nu este în regulă, a vrut să facă investigații mai multe și, în ziua în care făcea și o biopsie, brusc s-a hotărât, când eu eram anesteziată, să le spună asistentelor să-mi facă și o ecografie de sân. A fost ziua în care am aflat că am cancer ginecologic și două tumori și la sâni”, declara Eugenia Șerban în acea perioadă de timp.

Urmăriți Impact.ro și pe