Eugenia Șerban așteaptă să devină bunică. „Se poate întâmpla în orice moment”. Ce spune despre fiul ei

Stan Filon 22.11.2022, 09:21

Eugenia Șerban așteaptă să devină bunică! Celebra actriță are un singur fiu și spune că ar putea deveni bunică în orice moment, mai ales că băiatul are o relație serioasă de ani de zile. Actrița a acordat un interviu în exclusivitate pentru Playtech.ro în care a vorbit despre familie, călătorii, dar și despre țara unde ar fi vrut să trăiască.

Eugenia Șerban așteaptă să devină bunică

Eugenia Șerban este o actriță foarte iubită în România. Are în spate o carieră solidă, care a făcut-o însă să nu părăsească România. Ar fi vrut să se mute în Italia, însă la momentul respectiv nu putea să o facă, deoarece avea copilul încă mic și a recunoscut că i-ar fi fost greu să ia viața de la zero.

Copilul are acum 30 de ani, însă actrița spune că i-ar fi greu să mai emigreze acum, mai ales că nu ar fi dispusă să facă o altă meserie decât cea pe care o iubește de atâția ani. Acum se gândește însă la nepoți și nu exclude să se vadă în postura de bunică. „Eu nu mă văd acum bunică, dar dacă o să se întâmple, vom vedea. El face 30 de ani și are o relație de zece ani. Se poate întâmpla oricând”, a spus Eugenia Șerban pentru Playtech.ro.

Eugenia Serban asteapta sa devina bunica
Eugenia Serban asteapta sa devina bunica

Unde ar vrea să călătorească Eugenia Șerban

Playtech Știri: Bună seara, ne aflăm la lansarea unei cărți despre Danemarca… Ați fost în țările nordice?

Eugenia Șerban: Am fost în Suedia, Norvegia, dar nu în Danemarca. Sper să ajung. Măcar prin cartea pe care o voi citi, voi face câțiva pași și-n Danemarca.

Cum a fost călătoria dumneavoastră prin țările nordice?

Am avut norocul să plec vara, nu am simțit foarte tare frigul. A fost frumos, cu totul altfel.

Să înțeleg că preferați temperaturile ridicate?

Prefer temperaturi în jur de 20 de grade, 20 și… Nici foarte frig, dar nici foarte cald.

În ce țară v-ați dori să mai ajungeți și de ce?

Nu am ajuns niciodată în sudul Africii și mi-aș dori să ajung pentru că e o lume pe care nu am văzut-o, tocmai acesta ar fi motivul. În rest, sunt multe locuri în lume pe care nu am apucat să le văd cu toate că am călătorit destul de mult.

Cea mai frumoasă călătorie?

Iubesc foarte tare Italia. Și în mod special Roma.

Pentru ce?

Pentru absolut tot. Pentru istoria ei, pentru dealurile ei, Cele șapte coline, pentru oamenii de acolo, pentru atmosferă.

V-ați gândit vreodată să vă stabiliți în Italia?

De multe ori. E singura țară și singurul loc unde m-aș fi stabilit dacă aș fi plecat din România.

Și ce v-a oprit?

Era copilul meu prea mic. Actualmente, nu mai am de ce. Nu mai am motivație pentru că meseria mea e aici. Și nu aș putea să mă duc să o iau de la capăt spălând vase, sau făcând cu totul altceva. E greu la vârsta asta să o iei de la capăt în această meserie.

Citiți interviul complet pe Playtech.ro. 

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...