Este oficial! I s-a decis soarta lui Reghecampf. Anamaria Prodan a dat verdictul

Marian Cărăvan 20.10.2020, 10:58
Este oficial! I s-a decis soarta lui Reghecampf. Anamaria Prodan a dat verdictul

Laurențiu Reghecampf și-a încheiat conturile cu Al-Wasl, în Emiratele Arabe Unite, iar despre viitoarea sa destinație s-au făcut tot felul de speculații. A dorit să pună capăt tuturor zvonurile apărute în ultimele zile chiar soția antrenorului, Anamaria Prodan.

I s-a decis soarta lui Laurențiu Reghecampf. Ce verdict ferm a dat Anamaria Prodan

După ce Laurențiu Reghecampf s-a despărțit de Al-Wasl au apărut zvonuri conform cărora antrenorul ar putea reveni la FCSB. Aici mai antrenase în două rânduri, trecându-și în palmares două titluri de campion cu gruparea roș-albastră. Zvonurile erau amplificate și de faptul că actualul antrenor principal al FCSB, Toni Petrea, a făcut parte mai mulți ani din staff-ul tehnic al lui Reghecampf. MM Stoica a vorbit și el despre acest subiect des dezbătut în ultimele zile.

„Eu cred că cel mai bine ar fi să-l sunați pe Reghe, pentru că el este un tip care nu ascunde nimic.

Asta cu staff-ul nu stă în picioare. Toni Petrea nu mai era colaboratorul lui Laurențiu, plecase, era liber de contract, iar Thomas Neubert a ales să vină la noi, deși mai avea oferte de acolo, din zona arabă”, a declarat Mihai Stoica, la Digi Sport.

În privința posibilei reveniri la FCSB a lui Laurențiu Reghecampf, mult mai tranșantă a fost chiar soția antrenorului, Anamaria Prodan.

„Nu vine! Este în discuții cu alții”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Realitatea Sportivă.

Este oficial! I s-a decis soarta lui Reghecampf. Anamaria Prodan a dat verdictul
Este oficial! I s-a decis soarta lui Reghecampf. Anamaria Prodan a dat verdictul

Laurențiu Reghecampf, două mandate la FCSB

Laurențiu Reghecampf, 45 de ani, a antrenat-o pe FCSB în două rânduri. Mai întâi, în perioada 2012-2014, când a adus echipei lui Becali două titluri de campioană și o Supercupă. Al doilea mandat a fost între decembrie 2015 și mai 2017, cu un singur trofeu pentru FCSB, Cupa Ligii. 176 de partide pe banca tehnică a celor de la FCSB a stat Laurențiu Reghecampf în cele două mandate.

Cu Reghecampf pe banca tehnică, FCSB a reuşit în premieră să elimine din cupele europene o deţinătoare a celei mai tari competiții intercluburi din lume. Se întâmpla în sezonul 2012-2013, când echipa roș-albastră trecea de Ajax, după loviturile de departajare. În același sezon, Chelsea a fost învinsă pe Arena Națională, cu 1-0.

Desemnat antrenorul anului 2013 în România, Laurențiu Reghecampf este văzut de un fost oficial al FCSB drept singurul tehnician care îi poate aduce din nou pe roș-albaștri în lupta cu șanse reale la titlu.

„Este singurul care poate ridica FCSB la rangul de echipă care să se bată cu succes la campionat. Altfel, nu are nicio șansă cu Craiova și CFR Cluj”, a declarat fostul director sportiv al FCSB, Narcis Răducan, la Digi Sport.

Urmăriți Impact.ro și pe