Escrocherie cu criptomonede sau mirajul banilor făcuţi uşor. Cum poţi fi păcălit prin telefon să investeşti în „afacere”

Stan Filon 16.03.2022, 14:49
Escrocherie cu criptomonede sau mirajul banilor făcuţi uşor. Cum poţi fi păcălit prin telefon să investeşti în „afacere”

Românii sunt din ce în ce mai atrași de investițiile în criptomonede, așa că hackerii s-au adaptat imediat la acest trend și vin cu oferte „de nerefuzat”, care însă îi pot lăsa pe investitori fără agoniseala de-o viață. Așadar, visul frumos se poate transforma într-un adevărat coșmar, dacă ajungeți cumva pe paginile-capcană construite de infractorii virtuali, care sunt de fapt pagini de phishing.

Escrocherie cu criptomonede

Rețelele de socializare s-au umplu de reclame care mai de care mai atractive care promit sume fabuloase, cu investiții minime în piața cripto. De multe ori, hackerii postează fotografii în care sunt cumva implicate vedete de talie mondială, miliardari, sau branduri foarte cunoscute, doar pentru ca „victima” să fie atrasă mai ușor. Alteori, se folosesc de zvonurile din piața cripto care anunță lansări de noi monede virtuale, iar hackerii fură startul, astfel încât construiesc pagini-capcană pentru monedele care nici măcar nu au fost lansate. Ca să fie și mai atractivă oferta, aceștia vând așa-zisele criptomonede la prețuri mici, doar pentru a te face să-și introduci datele bancare pe site-ul lor, iar mai apoi se servesc singuri cu sumele dorite, mai exact toate sumele găsite pe cardul respectiv.

Au apărut imediat și în România firme care te ajută să devii miliardar, cel puțin din vorbe. Aceste firme sună la diferite numere de telefon alese după un criteriu doar de ele știut și încearcă să-i facă pe interlocutori să investească în piața cripto. Mai mult, garantează chiar și câștiguri de cel puțin 80% la sumele investite, însă nu precizează nimic dacă banii sunt pierduți în totalitate, în urma unei investiții nefericite făcută de firma respectivă.

Escrocherie cu criptomonede 
Escrocherie cu criptomonede

Ofertă „de nerefuzat”

O astfel de ofertă a primit recent un analist financiar, care a luat la întrebări reprezentantul firmei respective, care îi promitea câștiguri foarte mari. Într-un final, analistul a făcut propriile „săpături” asupra firmei respective și a descoperit că omul din spatele afacerii mai fusese cercetat de autorități pentru astfel de escrocherii.

„Cum garantati voi 80% din bani? Adica, speculati banii mei in cripto, pretul scade haotic cu -40%, eu ma sperii si vreau banii inapoi … cum imi garantati voi 80%? Cine sunteti voi, ce capitalizare aveti? Care sunt datele de identificare ale companiei? Vocea sigura de la telefon imi raspunde: voi primi aceste informatii dupa ce semnez contractul. OK, am cautat eu pe site-ul lor oficial, la Termeni si Conditii figureaza o companie cu venituri de cca. 23.000 euro si o pierdere de 3 ori MAI MARE. Capital social 200 lei, total capitaluri companie -295.170 lei (a se citi corect, MINUS). Actionarul este un domn din comuna Visina in varsta de 62 ani iar administratorul firmei un tanar de 30 ani nascut in localitatea Gostavatu, care are la studii doar colegiul A.I. Cuza din Corabia, Olt. Fara studii superioare, dar este HEAD OF TRADING”, a scris pe Facebook analistul financiar Iancu Guda.

Din păcate, sunt mulți români creduli care cad victime acestor „traderi”. Analistul financiar a mai scris că administratorul firmei respective a fost implicat într-o afacere care a păgubit zeci de oameni cu sume foarte mari de bani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...