Elon Musk s-a răzgândit: Tesla nu își va reduce numărul de angajați. Între timp valoarea acțiunilor a început să scadă

Bogdan Bârliga 06.06.2022, 15:57
Elon Musk s-a răzgândit: Tesla nu își va reduce numărul de angajați. Între timp valoarea acțiunilor a început să scadă

Cel mai probabil Elon Musk a avut parte de un week-end relaxant și a avut timp să se mai gândească în privința numărului de angați de la Tesla.

La finalul săptămânii trecute Musk le cerea într-un email directorilor de la Tesla să reducă numărului personalului cu cel puțin 10 procente.

De la concedieri la angajări

Într-un email trimis la nivel intern directorilor Tesla la finalul săptămânii trecute și publicat de reuters.com Musk se declară pesimist cu privire la evoluţia economiei.

Acest email cu mesajul “Suspendarea tuturor angajărilor la nivel mondial” trimis de CEO-ul Tesla a pus în alertă investitorii.

În acest email Elon Musk își justifică cererea pentru disponibilizări spunând că are un „sentiment foarte prost” despre economie.

Revenire după week-end

Elon Musk a revenit asupra acestui email și a anunțat că nu vor fi concedieri la Tesla, iar numărul total al angajaţilor va creşte în următoarele 12 luni, susține reuters.com.

La finalul anului 2021 Tesla avea peste 100.000 de angajați la nivel global, potrivit raportării către Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare (SEC) din SUA.

Scădere de peste 9 procente pe bursă

După publicarea acestui email trimis de Elon Musk valoarea acțiunilor Tesla a înregistrat o scădere de 9,2 % și acum investitorii așteaptă ca situația să revină la normal.

Tesla Motors a depășit anul trecut în premieră pragul de 1.000 de miliarde capitalizare de piață, devenind primul producător auto care reușește să atingă un astfel de record.

Compania trece prin cel mai bun moment de la înființare și compania condusă de Elon Musk raportează cifre record pentru primul trimestru din acest an.

Veniturile în T1 sunt în creştere cu 87% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi constructorul auto amercian a avut un profit brut de 5,54 miliarde de dolari.

Pentru primul trimestru din 2022 veniturile companiei americane au fost de 18,76 miliarde de dolari și profitul brut a ajuns la 5,54 miliarde de dolari, iar Tesla a înregistrat o marjă record de 32,9% în segmentul auto.

Investiții de miliarde în noi uzine

După mai multe amânări Tesla a reușit să demareze producția la noua sa fabrică din Germania unde compania a investit peste 5 miliarde de euro.

Peste 12.000 de angajați vor munci la fabrica Tesla și uzina adiacentă de baterii din Gruenheide, lângă Berlin. La capacitate maximă această nouă uzină va produce 500.000 de mașini anual.

O nouă uzină Tesla a început să funcționează din luna aprilie și în Texas, iar primele unități din gama Model Y au început să fie livrate către clienți.

Noua fabrică ar trebui să ajungă în scurt timp la un număr de 500.000 de mașini produse și noul model Tesla Cybertruck urmează să fie fabricat aici din 2023.

 

Urmăriți Impact.ro și pe