O nouă veste pentru Elena Udrea, în dosarul Hidroelectrica. Ce a stabilit instanța

Ana Anitoiu 05.07.2022, 17:43

Elena Udrea a primit o veste referitoare la dosarul Hidroelectrica, la scurt timp după ce a ajuns în spatele gratiilor, la Penitenciarul Târgșor, în urma condamnării sale la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Instanța a luat o decizie așteptată de avocații fostului ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale.

Ce veste a primit Elena Udrea în legătură cu dosarul Hidroelectrica

Elena Udrea ceruse încetarea procesului în dosarul Hidroelectrica, ca urmare a prescrierii faptelor din anul 2019. Inițial, în acest dosar, fosta „blondă de la Cotroceni” a fost condamnată la opt ani de închisoare.

DNA a primit răspuns negativ din partea magistraților Curții de Apel București la cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție cu privire la acest dosar. Direcția Națională Anticorupție invocase norme europene și susținuse că procesul trebuie să continue.

Ulterior, procurorii DNA au cerut sesizarea Curții Europene de Justiție, dar magistrații Curții de Apel București au respins solicitarea. Aceștia au motivat prin faptul că au timp să judece acest dosar până când faptele se vor prescrie și că, oricum, în luna octombrie, Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să se pronunțe dacă deciziile Curții Constituționale a României retroactivează, așa cum au cerut avocații Elenei Udrea.

Elena Udrea a primit raspunsul in dosarul Hidroelectrica
Elena Udrea. Foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca

Elena Udrea, despre implicarea ei în dosarul Hidroelectrica: „Ați greșit persoana!”

Elena Udrea, aflată la Penitenciarul Târgșor, a scris pe pagina sa de Facebook, luni, că dosarul Hidroelectrica, cu omul de afaceri Bogdan Buzăianu, nu este despre faptul că ar fi primit ea vreun ban. Ea a precizat că nu este acuzată de nimic în legătură cu contractele vizate.

„Dosarul cu Buzăianu nu este despre faptul că eu aș fi primit vreun ban, ci despre faptul că PDL-București, în 2010, pe care eu îl conduceam la acea vreme, a primit 2,5 milioane de euro de la Bogdan Buzăianu prin Radu Budeanu și Ana Maria Topoliceanu, ambii transformați în denunțători liberi.

Chiar și așa, denunțătoarea Topoliceanu, declara că ea a primit banii la sediul partidului, că eu nici nu i-am văzut, și că banii au fost cheltuiți pentru partid în principal cu campania electorală pentru alegerile locale din 2012, unde eu nu am candidat!

Aceste acuzații nu vizează semnarea contractelor cu băieții deștepți din energie, nici prelungirea acestora nu au legătură cu aceste contracte care au fost inventate în 2003 de ministrul PSD, și prelungite în 2009 de un ministru PDL, dar nu de mine! Eu nu eram ministrul Economiei la vremea aceea! Nu sunt acuzată de nimic în legătură cu aceste contracte, nu am avut nicio implicare în semnarea, prelungirea și derularea lor”, a scris Elena Udrea.

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a adăugat că Bogdan Buzăianu a declarat că ea nu a avut nicio legătură cu contractele lui, pentru că în 2010 acestea erau deja prelungite. Ea a transmis că cei care insistă să numească acest dosar „Hidroelectrica” au greșit persoana.

Elena Udrea a adăugat că cei care se arată siderați, „cu ipocrizie”, de suma pe care PDL-București a primit-o de la Bogdan Buzăianu, ar trebui să caute bine acasă și să vadă dacă nu găsesc „vreo umbrelă, brichetă, desfăcător de dopuri și altele” – obiecte pe care procurorii au arătat că s-au cheltuit banii respectivi, precum și pe spectacole, panouri publicitare, presă și televiziuni.

Urmăriți Impact.ro și pe