Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat de închisoare. În ce dosar au primit o decizie definitivă

Mihnea Tălău 12.07.2023, 08:40
Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat de închisoare. În ce dosar au primit o decizie definitivă

Ioana Băsescu și Elena Udrea scapă de închisoare în dosarul campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu. După cinci ani de amânări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis încetarea procesului penal. Decizia instanţei a venit ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Hotărârea este definitivă.

Decizie definitivă în dosarul finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu

Astfel, Ioana Băsescu și Elena Udrea au scăpat de procesul de corupție în care primiseră cinci ani de detenție, respectiv opt ani, cu executare.

Reamintim că, Elena Udrea a fost acuzată, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu, de instigare la luare de mită şi spălare de bani, în timp ce Ioana Băsescu a fost acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălare de bani.

În prezent, Udrea se află închisă la Penitenciarul Târgşor, unde execută o condamnare de şase ani primită în dosarul „Gala Bute”.

„Încetează procesul penal faţă de inculpata Udrea Elena Gabriela, sub aspectul săvârşirii a două infracțiuni de instigare la luare de mită, prevăzute de art. 47 din Codul penal raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, şi a cinci infracțiuni de spălare a banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale”, se precizează în decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Rasturnare de situatie in dosarul in care sunt anchetate Elena Udrea si Ioana Basescu. Schimbare de plan la ultimul termen de judecata

Toate condamnările din dosar au fost anulate

Instanta a anulat și toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Pe parte civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,9 milioane lei de la Elena Udrea. În plus, Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să plătească suma de 119.000 lei către Oil Terminal SA.

DNA a susținut în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...