Elena Ionescu e noua câștigătoare Survivor România? Ce spun părinții ei înaintea finalei

Iancu Andreea 29.05.2020, 14:41

Competiția Survivor România se apropie cu pași repezi de final. Astfel că mulți se întreabă cine este câștigătorul acestei ediții. Susținătorii Elenei Ionescu, una dintre concurentele din echipa Faimoșilor, sunt optimiști. În special părinții vedetei i-au transmis acesteia încurajările lor pentru ziua cea mare.

Finala Survivor România

Au rămas în competiție doar patru concurenți. Astfel, cei care se vor înfrunta pentru marele premiu al show-ului sunt Elena Ionescu, Lola Crudu, Iancu Sterp și Emanuel Neagu. Marea confruntare va avea loc sâmbătă, pe 30 mai, de la ora 20:00, la Kanal D. Totodată, câștigătorul finalei Survivor România va fi ales în mod direct, prin votul publicului.

Emoțiile se resimt în sufletul tuturor celor implicați în show. Astfel, prezentatorul Dan Cruceru a ținut să îi felicite pe cei care au ajuns până în acest punct al competiției. De asemenea, Dan le transmite încurajări și își dorește ca trofeul să fie câștigat pe merit, de către cel mai determinat concurent.

Mai e foarte puțin până vom află câștigătorul acestei competiții. Este impresionantă evoluția acestor concurenți, i-am urmărit de-a lungul timpului, in diverse ipostaze, i-am simțit cât efort depun pentru a se autodepăși. Îi respect pe toți și îmi doresc să câștige cel care merită cel mai mult acest trofeu, a declarat prezentatorul emisiunii, Dan Cruceru.

Elena a ajuns în Marea Finală Survivor România Foto - Facebook
Elena a ajuns în Marea Finală Survivor România
Foto – Facebook

Părinții Elenei Ionescu, mesaj emoționant pentru concurentă

Faimoasa Elena este încurajată de părinții săi chiar înainte de marea finală. Astfel, concurenta este apreciată pentru modul în care a rezistat în competiție printr-un mesaj emoționant, transmis de către mama și tatăl vedetei.

Suntem mândri și mulțumiți de evoluția fiicei noastre în competiția. Și poate fi un exemplu pentru mulți, ca să înțelegem că prin iubire, toleranță, în viață ajungi departe. Ne bucurăm foarte mult că Elena a ajuns în finală. Îi ținem pumnii și sperăm ca ea să fie aleasa voastră. Dacă bunătatea, voința, toleranța, comportamentul ei, v-au convins și considerați că merită să poarte numele Survivor, atunci fiți alături de ea, sâmbăta, 30 mai, începând cu orele 20, la Kanal D, și votați-o! Hai, Elena!, este mesajul transmis de părinții Elenei Ionescu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...