Elena Gheorghe este împlinită pe toate planurile, artista are o mulţime de fani şi o familie extrem de frumoasă. Însă, de curând cântăreața se confruntă cu o situație critică, a rămas fără bonă pentru cei doi copii ai săi: Nicholas și Amelie. Femeia care avea grijă de micuți și-a rupt piciorul, așa că Elena a trebuit să se descurce singură.
Artista a devenit foarte atașată de femeia pe mâna căruia și-a lăsat cu cea mai mare încredere cei doi copii. Însă, ”doamna Ana”, așa cum îi spun aceștia, a trecut printr-un incident neplăcut în urma căruia și-a rupt piciorul. Din acel moment, cântăreaţa şi soţul ei, Cornel Ene, sunt în permanenţă cu ochii pe cei mici şi nu mai au nicio clipă de relaxare.
”Doamna Ana și-a rupt piciorul. Noi suntem dependenți de ea. Ne-a crescut și pe noi. Mulți cred că să ai bonă e o fiță, dar nu este așa. Noi nu ne descurcăm fără ea! Sigur, mă ajută și mama, și soacra, dar cu năzdravana de Amelie e greu sa te descurci. Plus ca Nicholas a crescut, trebuie să mă ocup și de el, să facem teme”, a povestit Elena potrivit Click.ro.
Având în vedere că doamna Ana trebuie să se refacă, familia Gheorghe plănuieşte să caute o nouă bonă care să îi ţină locul până se va face bine. ”Îmi mai trebuie o bonă, nu mă descurc. Nici nu mai știu de când nu am avut o vacanță. Asta e deja basm”, a povestit artista pentru aceeaşi sursă.