Efectele dorite de UE prin plafonarea prețului petrolului rusesc la 60 de dolari. Dmitri Peskov: „Nu vom accepta acest lucru”

Elena Avramescu 05.12.2022, 09:06
Efectele dorite de UE prin plafonarea prețului petrolului rusesc la 60 de dolari. Dmitri Peskov: „Nu vom accepta acest lucru”

În cursul zilei de vineri, țările UE, cele din G7, dar și Australia, au convenit asupra unui acord, cu numai trei zile înainte de intrarea în vigoare a embargoului european. Astfel că s-a decis plafonarea prețul petrolului rusesc la 60 de dolari per baril, ceea cea a dus la încheierea discuțiilor cu privire la modul în care vor fi afectate veniturile lui Vladimir Putin provenite din combustibili fosili.

UE, planuri mari după plafonarea prețului petrolului rusesc

Noul acord s-a realizat grație sprijinului Poloniei, astfel că după ce l-a amânat și a cerut un plafon mai mic pentru a reduce în continuare veniturile Moscovei, Varșovia n-a mai stat pe gânduri, așa că și-a ridicat obiecțiile.

La data de 5 decembrie 2022 o să intre în vigoare embargoul UE asupra importurilor de petrol din Rusia, astfel că plafonul de 60 de dolari urmează să se aplice cumpărătorilor din afara regiunii. În plus, diplomații UE doresc să lanseze și o nouă rundă de discuții cu privire la un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Ulterior s-a aflat că acordul mai include și o prevedere potrivit căreia plafonul va fi revizuit în mod regulat pentru a se asigura că este cu cel puțin 5% sub prețul mediu de piață pentru petrolul rusesc. Astfel că țările din G7 și Australia au reușit să convină asupra unui plafon de 60 de dolari pentru petrolul rusesc.

„Acordul UE privind limitarea prețului petrolului, coordonat cu G7 și alții, va reduce semnificativ veniturile Rusiei. e va ajuta să stabilizăm prețurile globale ale energiei, ceea ce va aduce beneficii economiilor emergente din întreaga lume”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Plafonul de preț a fost conceput de Grupul celor 7 națiuni industrializate și de aliații acestora ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina. Dar este puțin probabil ca el să reducă drastic veniturile petroliere ale Rusiei, care sunt esențiale pentru efortul său de război”, notează și New York Times.

Americanii vor sa interzica importul de petrol rusesc
Petrol rusesc

Aceste nou plafon are ca unic scop menținerea aprovizionării cu petrol rusesc către India sau China, însă la un preț mai mic pentru Moscova, și chiar va putea crea o amploare globală, iar asta se va întâmpla deoarece importatorii ruși de petrol, care depind de asigurarea și serviciile de transport maritim de la companii cu sediul în UE și alte țări G7, nu vor avea de ales decât să respecte prețul plafonat.

Vladimir Putin nu a stat deoparte și a amenințat că îşi va reduce producția, ceea ce ar putea duce la creșterea prețului mondial al petrolului, și că nu le va furniza petrol țărilor care aderă la plafonul stabilit.

Mai precis, Rusia a afirmat sâmbătă că nu este de acord cu plafonarea preţului petrolului său, asta după ce Uniunea Europeană, G7 şi Australia au ajuns la un acord final cu privire la mecanismul care poate limita drastic mijloacele Moscovei pentru finanţarea ofensivei sale în Ucraina.

„Nu vom accepta acest plafon”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, adăugând faptul că Moscova „s-a pregătit” dinainte „pentru un asemenea plafon”, fără detalii suplimentare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...