Un viciu al minții

Dacă omul e singura făptură care se plictisește, tot el este unica ființă cultivatoare de minciună. O face dintr-o sumedenie de motive. Pentru a salva aparențe, eșecuri prefigurate, amoralități absconse. De la rațiuni de stat până la cele de ferchezuire a spiritului găunos. Din narcisism, pentru înfundarea inamicului (prin delatorie ticaloasă) sau pur și simplu în vederea apropierii bunurilor râvnite.

Dintre toate categoriile de măsluitori ai veridicului, de departe cei mai nocivi sunt politicienii

În doze mici, farmaceutice, abaterea de la regula adevărului face parte din pitoresc, are un șarm aparte. Individual și de multe ori inconfundabil. Desigur, minciuna se construiește pe un fond particular, este măsurabilă în efect, repetabilă ori nu, provoacă schimbări sau menține o stare de fapt. Falsul depinde în mod direct de persoana ce îl emite, de context și de mediul în care e vizat a fi perceput. Permisiv ori dimpotrivă. Minciuna poate fi exprimată cu naturalețe, fără o programare inițială, de tipul școlarului prins cu șoalda. Altfel, ticluită, cu șlefuire riguroasă pe toate muchiile ei colțuroase. Minciuna premeditată nu mai e o chestiune de fantezie, ci de caracter.

Afirmația lui Hubbard că minciuna este un înlocuitor palid al adevărului este una pe care o admit doar parțial. Să nu uitam, era o opinie cvasigenerală a lumii sfârșitului de secol XIX. La trei decenii după dispariția distinsului scriitor, compatriotul său Roosevelt băga adevărul sub preș, la Yalta, împreună cu buldogul Churchill si tartorul exterminator în masă, Stalin. În accepțiunea de fundament, temei sau lege pentru împărțirea sferelor mondiale de influență.

Fiindcă veni vorba. Dintre toate categoriile de măsluitori ai veridicului, de departe cei mai nocivi sunt politicienii. Foarte rar ajuns in vârful lanțului trofic social grație calităților sale intrinsece, homo politicus este de obicei o aglutinare de fapte și de trăsături demne de întreg disprețul. Astfel de bipede public desemnate pot minți senin fără a fi încercate de scrupule și insomnia. Membrii unei astfel de „caste”, cei cu papioane aplicate peste cămăși satinate sunt oare narcisiști? Referindu-se la ei, profesorul de psihologie al Universității din Cincinnati, Leon F. Seltzer, afirmă că două lucruri sunt cele mai dorite de ei – banii și puterea.

“Delirul PSD călare pe un morman de minciuni”

Arivist, mare cu cei mici si neînsemnat cu puternicii momentului, poate rosti neadevăruri în cascadă cu zâmbetul pe buze sau cu ochii umeziți. După cum o cere actul si scena unde performează. Amușinează ca o hienă de savană prada măririlor la care poftește de când a fost dus la ursitoare. Un titlu din Deutsche Welle datat decembrie 2018 sună edificator: “Delirul PSD călare pe un morman de minciuni”. Adrian Severin neagă și azi articolul din Sunday Times, deși a ajuns la închisoare din cauza publicării lui. Liviu Dragnea a mințit că nu a rostit nicicând cuvântul “bullshit” unui post de radio elvețian, atunci când a fost întrebat despre corupția din România, cu toate că declarația fusese înregistrată.

Undeva, pe manșeta listei, se află și de acum legendarul Victor Ponta, cu a lui salbă de minciuni. Un “etc.” pune capăt unui incomensurabil opis al mincinoșilor cu carnet, legitimație și plastron. Ce îi îndeamnă să deșerte cana cu neadevăruri? Liniștea. Liniștea mulțimii pe care o ghidonează. Aceasta le conferă calm și timp câștigat, fără riscul de pierdere a privilegiilor.

Profesorul Iulian Fota, fost consilier prezidențial, remarca pentru publicația “Ziariștii”: “La români, cuvântul nu mai are valoare. Suntem niște falși! Avem politicieni mincinoși, pentru că noi ne hrănim cu minciuna”. Îți poate strânge amical mâna, strecurându-ți o promisiune pe care este convins că n-o va respecta. Daca miza e considerată că „se merită„, iți oferă ca bonus un parole d’honneur. Nu-l costă nimic și în nimicnicie se va pierde. Cuvântul dat, nu ventrilocul ocazional. Jivina își va căuta alte „leșuri„, posibil receptoare de josnice falsuri. Le va infecta cu secreții verbale. Condiție posibilă, deoarece, așa cum observa Freud: “Masele nu au dorit niciodată să cunoască adevărul. Ele vor iluzii fără de care nu pot trăi”.

Poate de aceea se spune că un diplomat autentic gândește de două ori înainte de a nu grăi nimic

Cred că o condiție sine qua non a mincinosului ce vrea sa treacă la profesionism este memoria. Aceasta trebuie să fie prodigioasa. Imensul bagaj al denaturării adevărului e musai a fi susținut de aduceri aminte pe măsură. O contrazicere a înșelăciunii spuse cândva descalifică „făptuitorul„. Plus că dezicerea de fals înseamnă adevăr. Un port de unde a plecat de foarte mult timp și în care nu mai poate ancora.

În haina ei de gală, brașoavei i se mai zice diplomație. Ca arie de răspândire poate fi găsită în saloanele puterii. Acolo unde este rostită fără evitarea căutăturii, însoțită de o gestificație atent controlată. Fiindcă limbajul nonverbal e măsurat de ochi avizați. Asta nu înseamnă că plăsmuirea de rang superior nu poate malversa realitatea. Ba da. Si cu efecte mult mai adânci, uneori imprevizibile. Poate de aceea se spune că un diplomat autentic gândește de două ori înainte de a nu grăi nimic.

Găsesc cât se poate de revelatoare rândurile aparținând specialistului și profesorului universitar de psihologie, Aurora Liiceanu, legate de acest nărav al minții: “Când a minți devine o adicție ea nu poate fi considerată o tulburare psihologică, ci un simptom al unei tulburări mai largi în care mințitul se asociază cu narcisismul, bipolaritatea, mitomania, grandomania, infantilismul moral, complexe de inferioritate, frustrări accentuate”.

Se spune că în căutarea adevărului este imposibil să nu te întâlnești cu minciuna. Așa este, dar ce ne facem cu cei din categoria toxică a celor ce conduc națiuni și destine pentru care minciuna nu se ia în cantități homeopatice, ci în supradoze? Altfel spus, vorba lui Epicur, nimic nu este destul pentru cine destul este prea puțin. Grea întrebare, dificil răspuns sau apa trece, viciul rămâne!