Editorial. Paștele în comunism. Activiștii țineau deschise discotecile, ca nu cumva tinerii să meargă la slujba de Înviere

Albindu-ne mai demult părul, trecând într-a doua jumătate de veac a vieții, ne aducem aminte, văzând vălmășagul de astăzi, cam ce se întâmpla de Paște în alte vremuri, când părul nostru era încă negru, iar Învierea Domnului contravenea flagrant din punct de vedere ideologic principiilor societății socialiste multilateral dezvoltate.

Comparația ar trebui să fie utilă mai ales tinerilor, celor născuți spre pragul dintre milenii, mulți dintre ei complet ignoranți față de lumea de inaintea apariției touchscreen-ului…

Reclamație la Divinitate

Să zicem că era o mie nouă sute optzeci și ceva. Sâmbăta Mare, la școală, în liceu, la șapte dimineața, ora de filosofie. De fapt,mai mult materialism dialectic și istoric. Peste Kant și Hegel se trecea în fugă, se insista pe Dobrogeanu-Gherea și, bineînțeles, pe Marx și Engels.

Profesorul, spre șaizeci de ani, adică tinerețe petrecută cu Colectivizarea și cu Bumbești-Livezeni, înainte să plece din clasă, lansează un avertisment: ”vedeți că săptămâna viitoare dăm extemporal. Despre cine aud că a fost la biserică, să se aștepte că are din start două puncte în minus. Cui nu-i convine, să ia legătura cu așa-zisul Iisus Hristos, să facă reclamație și să-mi spună și mie dacă i-o aprobă sau nu!”

”Așa-zisul Iisus Hristos”

Probabil că v-a contrariat sintagma. Ea apare și în ”Cel mai iubit dintre pământeni”. Doar în filmul lui Șerban Marinescu, nu și în genialul roman al lui Marin Preda. În film, expresia e pusă în gura șefului de cadre. Pe vremuri, ea intrase în folclor, era des uzitată în ședințele de partid.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Mai ales în cele organizate în preajma Paștelui și Crăciunului, sărbători pe care propaganda comunistă nu numai că nu le celebra, dar le și combătea cu vehemență. Ateismul nu era obligatoriu, însă a te declara ateu era folositor atunci când doreai să obții un post important, o funcție de conducere. Aveai un avantaj față de cei care declarau că sunt ortodocși, catolici sau de orice altă confesiune.

Păi nu era vacanță?

Aceasta ar fi întrebarea pe care și-ar pune-o orice elev sau student al zilelor noastre și-ar pune-o. Nu, nu era! Putea să fie, doar dacă Învierea Domnului cădea între 5 și 20 aprilie, când era programată vacanța de primăvară.

Dacă Paștele era mai târziu, se făcea școală atât în sîmbăta de dinainte, cât și în lunea de după.

Duminica lui Iliescu

Nici lui Ion Iliescu, educat și el la școala Colectivizării și a lui Bumbești-Livezeni, nu-i era prea clar cam ce e cu Paștele. Într-una din primele ședințe ale CPUN-ului din 1990 se discuta despre zilele libere, în noul context istoric, din care fuseseră radiate 23 August și 1 Mai.

”Dăm liber de Crăciun, de Paște”, a spus proaspătul lider școlit la Moscova. Cineva i-a atras atenția: ”Domnule președinte, dar de Paște e deja liber, pentru că pică duminica!” Întotdeauna pică duminica?”, a întrebat, cumplit de contrariat, Ion Iliescu.

”Adevărat a înviat!” vs. Modern Talking

De Paște oamenii mergeau la biserică, așa cum merg și acum. Mai mult la Înviere, noaptea, decât a doua zi. Ca să contracareze credința, măcar în ceea ce-i privea pe tineri, comuniștii și uteciștii lansau contraoferta discotecilor. De regulă, în alte seri de sîmbătă, discotecile de la Casele de Cultură (omniprezente în Romînia acelor ani) se închideau la zece seara, dar de pe la nouă și jumătate muzica se oprea.

În noaptea de Înviere erau deschise până spre dimineață, pentru că în viziunea activiștilor culturali, Modern Talking sau Saragossa Band, trupele ma modă ale vremii, erau mai puțin nocive din punct de vedere cultural decât slujba popii din altar. Numai că isteții le dejucau planurile. Mergeau întâi la biserică și abia apoi, pe la unu noaptea, la discotecă.

Isteții eram noi. Și eram tineri…