Dulceața de ardei iute, rețeta perfectă. E foarte simplă, sunt doar câteva lucruri de știut

Rețeta simplă pentru dulceață de ardei iute

Un sos extraordinar, pe care mulți îl apreciază este cel de dulceață din ardei iuți. Deși nu toată lumea preferă mâncarea picantă, gustul iute-dulceag al acestui sos este ideal pentru a fi îmbinat cu o sumedenie de preparate. Află cum poți face și tu o dulceață de ardei iute, după o rețetă simplă.

Cum poți obține o dulceață de ardei iute perfectă

Chiar dacă termenul de dulceață te trimite cu gândul la un preparat dificil de realizat și extrem de sofisticat în combinație cu ardeiul iute, în realitate este extrem de simplu de făcut. Ai nevoie doar de ingredientele potrivite și de câteva trucuri, de la maeștrii.

Și unde altundeva regăsim atât de multe preparate delicioase, dacă nu în regiunea Moldovei. Aici, bârlădeanul Nicolae Curelea împărtășește rețete autentice, promovând tainele bucătăriei moldovenești. Acesta mărturisește că dulceața de ardei iute este minunată alături de numeroase preparate din carne, dar și ca sos pentru garnituri.

”Dulceaţa de ardei iuţi este o companie excelentă pentru fripturi, rasoluri, tocături, garnituri şi multe alte preparate de soi. Ardeii se toacă la cuţit cât mai uniform; ei nu se dau nici prin maşina de tocat, nici la blender. Preparatul nostru trebuie să aibă aspect de dulceaţă, cu aspect cristalin, nu de terci sau torocală”, explică profesorul bârlădean, potrivit adevarul.ro.

Fostul profesor de limba engleză, Nicolae Curelea, își promovează dragostea pentru bucătărie printr-un blog de specialitate, numit Moldova Culinaria.

Cum prepari dulceața de ardei iute

Cum prepari dulceața de ardei iute

Rețeta simplă pentru dulceața de ardei iute

Atât de savuros, sosul de ardei iute poate fi realizat destul de simplu.

Ingrediente:

  • 1 kg ardei iuţi, de toate culorile
  • 0,5 kg ardei kapia mici, iuţi
  • 3 linguri de ghimbir tocat julienne
  • 1 kg zahăr
  • 1 l oţet alb de 9°

Mod de preparare:

În primul rând, ardeii se spală și se usucă. Apoi, aceștia se curăță de semințe, nervuri și cotoare și se toacă mărunt, la cuțit. Bucățelele rezultate se pun într-un castron. Ulterior, ghimbirul se toacă julienne și se adaugă peste ardeii tocați în prealabil.

În al doilea rând, se folosește o cratiță de inox, de aproximativ 4-5 litri, în care se va pregăti siropul. Pentru acesta vom folosi un kilogram de zahăr și un litru de oțet, pe care le lăsăm la fiert timp de 20-25 de minute. Când acestea au fiert, adăugăm ardeiul tocat și ghimbirul, pe care îi amestecăm cu o lingură inoxidabilă. După ce a dat în clocot de câteva ori, oprim focul și acoperim cratița. Ea va sta la odihnit timp de 2-3 ore. În tot acest timp va avea loc un proces denumit plasmoliză. După cele trei ore, pornim aragazul și fierbem dulceața la foc mic, până când aceasta se încheagă. În mod normal, dulceața se va lega în 40-50 de minute.

La final, oprim focul și lăsăm dulceața de ardei iuți la răcit. Ulterior, o vom pune în burcane, curățate înainte. Cu capacele puse și sigilate, dulceața va fi depozitată într-un loc răcoros, întunecos și uscat.

Sursă – adevarul.ro

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI