EXCLUSIV

Drama solistei Nicoleta Voicu, abandonată de părinți și înfiată la nici doi ani: ”Înainte de a părăsi orfelinatul, asistentele m-au băgat în albastru de metil, să mă dezinfecteze”. EXCLUSIV

Simona Ecovoiu 08.09.2021, 22:11

Solista Nicoleta Voicu a fost înfiată pe când era o mogâldeață. Nu știe nici acum, la 49 de ani, cine e mama ei biologică, dar le poartă un mare respect celor care au crescut-o și care i-au povestit totul despre adopție. Un singur lucru nu au știu să-i spună: cine îi sunt părinții biologici. ”Am trăit atâția ani cu această întrebare în suflet. Și mă tot întreb cine sunt, dacă de la ei oi fi moștenit sensibilitate și dragostea pentru muzică. Poate citesc acum aceste rânduri, poate-și amintesc de mine!”, ne-a declarat artista Nicoleta Voicu, în exclusivitate pentru impact.ro.

”Părinții adoptivi voiau o altă fată, nu pe mine!”

Nicoleta Voicu le este recunoscătoare părinților adoptivi, care au prins drag de ea la orfelinatul din Galați: ”Părinții mei adoptivi au 84 de ani, se descurcă singurei, au pensie, merg la ei, îi vizitez. Mi-au spus că eram foarte mică, aveam un an și opt luni, când m-au văzut la orfelinat. Pe atunci, se făceau vizionări și, care copil se desprindea din grup, și alerga în brațele oamenilor, acela era alesul. Tata mi-a povestit că m-am desprins din al doilea grup și că am alergat în brațele lui. Ei voiau, inițial, o altă fetiță, pe Lavinia, dar o înfiase altcineva. Când au revenit la leagănul de copii, tot la ei m-am dus. Așa că au decis: ”Cum o fi, cum n-o fi, o luăm pe Nicoleta acasă!”.

”Nu știu nici cine mi-a pus numele Nicoleta, dacă vreo asistentă sau mama biologică”

Mama adoptivă i-a dezvăluit amănunte din ziua în care a adus-o acasă, de la orfelinatul din Galați:

”Înainte de a mă lua părinții adoptivi acasă, asistentele m-au băgat în albastru de metil, ca să mă dezinfecteze. Mama adoptivă nu mi-a păstrat lucrurile din orfelinat, au plecat la magazin ca să-mi cumpere alte hăinuțe, noi, colorate. Până au revenit, asistentele m-au băgat în albastru de metil, ca să mă dezinfecteze. Apoi, părinții adoptivi m-au dus în căsuța lor, situată într-un sat din Buzău”, a mai adăugat Nicoleta Voicu, pentru impact.ro.

Drama solistei Nicoleta Voicu, abandonată de părinți și înfiată la nici doi ani
Nicoleta Voicu, alături de părinții adoptivi

”Mi s-a spus că mama a sărit pe geamul maternității din Galați, după ce m-a născut!”

Nicoleta are inima strânsă și adesea se întreabă cine, oare, sunt părinții ei biologici, dacă de la ei o fi moștenit dragostea pentru muzică:

”Nu am vrut să merg pe urmele lor, pentru că nu vreau să îi mâhnesc pe părinții mei adoptivi. Sunt și eu mamă, am văzut ce înseamnă responsabilitatea, am și eu un fiu. Totuși, e foarte trist să nu știi nimic despre părinții tăi. Mă tot gândesc cine sunt, dar mai vine uitarea și atenuează aceste gânduri dureroase. E greu să trăiești cu necunoscuta asta în suflet.

Mi s-a spus că mama a sărit pe geamul maternității din Galați, după ce m-a născut, și că ar fi dispărut. Nici asta nu știu dacă e adevărat. Poate că a fost o femeie tânără, căreia i-a fost frică să spună că are un copil, poate că se temea de părinți, poate că era săracă…Nimeni nu știe ce a fost în sufletul acelei femei, în acele momente. Nu știu nici cine mi-a pus numele Nicoleta, dacă vreo asistentă sau chiar mama biologică. Poate citesc acum aceste rânduri, poate-și amintesc de mine!”, a mai spus, cu tristețe, Nicoleta, pentru impact.ro.

”Trăiesc din indemnizația de la stat, cântările sunt rare”

Nicoleta Voicu trece printr-o perioadă financiară delicată, dar, cu chibzuință, reușește să acopere toate cheltuielile casei: ”Sunt fericită că îmi pot achita ratele la bancă, în jur de 800 de lei, pentru casă. Trăiesc din ajutorul de 2.000 de lei, indemnizația de la stat, din pandemie, pentru artiști. Înainte luam 4.000 de lei, dar, după ce am făcut dovada că mi-am reluat activitatea muzicală, primesc doar jumătate. Din păcate, din 2019 am avut doar o singură petrecere, recent. Anul trecut mi s-au anulat opt nunți. Nu am avut concediu, n-am plecat nicăieri. Mă descurc singură. Viața este foarte grea și am învățat că nu trebuie să-ți mai alegi un om care e cu o treaptă mai sus decât tine, căci, de acolo, de sus, te va privi mereu”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...