Drama prin care a trecut Angela Similea după moartea fostului soț. Unde ajunsese să locuiască

Iancu Andreea 16.05.2022, 08:40

Angela Similea este una dintre artistele care a rămas în sufletul publicului datorită pieselor sale, însă puțini cunosc drama din spatele zâmbetului pe care eleganta cântăreață îl afișează. Rămasă singură, după moartea fostului său soț, Angela Similea este nevoită să trăiască într-un loc neașteptat, în ciuda faptului că s-a bucurat de un succes colosal în perioada sa de glorie.

Unde locuiește Angela Similea după moartea fostului soț

În 2011, Angela Similea devenea o femeie văduvă, după ce fostul său partener, Victor Surdu, se stingea din viață. Moartea soțului său i-a adus multă tristețe în suflet celebrei artiste, dar și ghinion. Astfel, după o viață în care s-a bucurat de frumos și confort, Angela Similea a ajuns să locuiască la prieteni, refuzând să mai meargă în casa în care a trăit împreună cu fostul său soț.

Rămasă văduvă, artista a pierdut mai multe proprietăți din pricina unor datorii la bancă. Astfel, ea a ajuns să își scoată casa din comuna Belciugatele la vânzare și locuiește în vila unor amici în zona Plevnei, din București. Locuința spectaculoasă, cu 16 camere din satul Mataraua, a fost scoasă la vânzare pentru prețul inițial de 750.000 de euro, însă nici după ce a lăsat la preț nu a reușit să o vândă.

Drama trăită de Angela Similea după moartea fostului soț
Angela Similea și Victor Surdu

Artista se confruntă cu probleme financiare

În 2009, Angela Similea şi regretatul ei soţ, Victor Surdu, au ajuns în situația de a nu mai putea achita ratele la bancă și au acumulat datorii uriașe pentru un credit în valoare de 700.000 de euro, pe care l-au contractat în 2007. În același an, ghinionul s-a ținut de artistă și familia sa, mama acesteia și soțul, Victor Surdu, îmbolnăvindu-se.

Ulterior, Angela Similea i-a pierdut pe fiecare dintre ei, pe rând, inițial mama, apoi soțul, nașul de cununie și unul dintre frați. Artista a decis să stea departe de lumina reflectoarelor și a renunțat să mai urce pe scenă. Ulterior, în 2020, ea a pierdut și procesul pentru averea rămasă de la Victor Surdu. În schimb, de când este văduvă, a ales să își viziteze nepoții stabiliți în SUA, acolo unde locuiește fiul vedetei.

Viața amoroasă a Angelei Similea. S-a iubit inclusiv cu Florin Piersic

Una dintre cele mai apreciate artiste ale muzicii ușoare românești a trăit numeroase povești de dragoste. Angela Similea a fost căsătorită de patru ori pe parcursul vieții sale. Primul mariaj a fost cel alături de Andi Constantin, electrician de meserie, cu care a ajuns să rupă relația înainte de a avea copii. Ulterior, ea a început căsnicia cu Sorin Movileanu, chitarist, cu care are și un fiu.

Ulterior, fiul Angelei Similea și al lui Movileanu, pe numele său tot Sorin, a fost înfiat de Jan Hilgen, cel de-al treilea soț al artistei. Cântăreața și omul de afaceri olandez s-au despărțit în în 1991, după 17 ani de mariaj. Pe de altă parte, în perioada în care Angela Similea și Jan erau căsătoriți, artista trăia o poveste intensă de dragoste cu Florin Piersic. Iubirea interzisă a celor doi nu a rezistat, ambii fiind căsătoriți. Ulterior, în 1999, Angela Similea s-a căsătorit cu Victor Surdu, bărbatul care a aşteptat-o timp de 30 de ani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...