Drama neștiută a lui Nadine. Ce i-au făcut părinții prezentatoarei

Nadine a trecut prin clipe cumplite în copilărie Foto - avantaje.ro

Mulți o cunosc de pe vremea Școlii vedetelor sau a show-ului de bancuri, difuzat la Prima TV. Nadine, o prezență mereu efervescentă pe micile ecran, dar și în filme, a trăit însă o copilărie neașteptată. Vedeta a suferit extrem de mult pe când era mică, iar părinții au o parte din vină pentru soarta sa de atunci.

Nadine a luptat cu viciile sale

Astăzi o vedem cu zâmbetul pe buze în emisiunea prezentată la TVR 1, însă drama pe care o ascunde vedeta este de neconceput. Nadine Emilie Voindrouh s-a născut în București, pe data de 24 februarie 1977. Viața sa nu a fost una ușoară. Astfel, încă de micuță, femeia a fost nevoită să trăiască clipe cumplite, într-un orfelinat. Iar lipsa unei îndrumări părintești a purtat-o și către diferite vicii. Din fericire, Nadine povestește că a reușit să le învingă.

Am avut, acum nu mai am. Am fumat şi am băut. Mult. Mi-am dorit enorm să fiu nefumătoare, iar alcoolul să-mi producă silă. De patru ani mă bucur de acest regal. Nu mai pot bea alcool nici măcar o gură. Gândul la alcool îmi face rău de la stomac. La fel se întâmplă şi în cazul fumatului. M-am reprogramat mental. M-am folosit de tot soiul de tehnici de autosugestie pentru a schimba percepţia asupra fumatului şi a băutului de alcool, potrivit okmagazine.ro.

Vedeta a copilărit într-un orfelinat Foto - cancan.ro

Vedeta a copilărit într-un orfelinat
Foto – cancan.ro

Nadine, abandonată la orfelinat

Vedeta îşi amintește cu tristețe de perioada în care a fost nevoită să trăiască într-un orfelinat. Din pricina faptului că părinții nu au putut fi împreună, copila și fratele său au ajuns în grija statului, după moartea mamei.

Tatăl meu era african şi mama româncă. Pe vremea lui Ceauşescu nu se puteau căsători, era un fel de concubinaj al comunismului. El a plecat în ţara lui, iar ea a rămas cu noi, doi copii negri şi fratele meu alb. Mama a murit tot din cauza sistemului, la un chiuretaj. Bunica a luat decizia de a ne duce la casa de copii. Pe fiecare ne-a dus în altă casă de copii din cauza vârstei. Cel mai traumatizant a fost în prima zi, când mi-au luat hainele de pe mine şi mi-au dat hainele căminului. Am simţit o cumplită umilinţă, furie, nesiguranţă, povestea vedeta în urmă cu ceva timp în interviul pentru okmagazine.ro.

Totuși, Nadine a reușit să se redreseze. În prezent este căsătorită cu Dragoș Apostolescu, din 2011, împreună cu care are un băiețel.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI