Titanii muzicii populare românești, Ion Dolănescu și Benone Sinulescu, s-au evitat toată viața, la evenimentele muzicale, semn că nu erau dispuși să împartă nici publicul și nici aplauzele, fiecare fiind cap pe afiș la propriul spectacol. Dragoș Dolănescu ne-a vorbit despre vechea lor confruntare, pe plan muzical, manifestându-și în același timp regretul trecerii în neființă a artistului nepereche Benone Sinulescu.
A fost o dispută, o competiție. Dar eu eram cu mult înaintea lui, aproape cu 15 ani. Pe Ion Dolănescu l-am cunoscut acum 40 de ani când făcea armata la Ansamblul Ciocârlia. La intrare, acolo, la poartă. Eu eram solistul ansamblului și de cate ori mă prindea îmi zicea că vrea să îmi cânte câte un cântec. Eu, dacă luam salariul, îi mai dădeam câte un ban.
Tata și Benone Sinulescu s-au evitat, în timpul vieții, nu se vizitau, dar sunt convins că, acum, acolo, sus, au făcut pace și că le vor cânta împreună îngerilor. Artiști ca ei nu se vor mai naște în România.
Dragoș Dolănescu, stabilit în Costa Rica, îi transmite condoleanțe văduvei lui Benone Sinulescu, prin intermediul impact.ro:
Îi transmit doamnei Elena Sinulescu condoleanțe și să-i dea Dumnezeu multă putere ca să poată trece peste dureroasa despărțire. Am aprins, într-o biserică din Costa Rica, o lumânare pentru sufletul lui Benone Sinulescu.
Benone Sinulescu s-a stins din viață pe 18 noiembrie, ca urmare a unei pneumonii de aspirație și a fost înmormântat la Cimitirul ”Eternitatea”, din Arad. Văduva artistului este distrusă de durere:
Am rămas singură, era bine, ne bucuram, dar a făcut o pneumonie de aspirație și s-a dus, n-a vrut să fie dus la spital, de frică, din cauza Covid-19, ne-a declarat, în exclusivitate pentru redacția Impact-Playtech, soția lui Benone Sinulescu. Artistul nu a avut moștenitori, întreaga avere, banii și cele trei imobile, revenindu-i soției.