Dr. Sandra Alexiu, despre fenomenul infecţiilor respiratorii din România: „Ceea ce se întâmplă acum este consecinţa acestor trei ani de oarecare izolare”

Elena Avramescu 05.01.2023, 07:01
Dr. Sandra Alexiu, despre fenomenul infecţiilor respiratorii din România: „Ceea ce se întâmplă acum este consecinţa acestor trei ani de oarecare izolare”

Din păcate, România nu trece printr-o perioadă prea bună din cauza infecţiilor respiratorii care se află într-o continuă creştere. Se pare că fenomenul reprezintă consecinţa faptului că în ultimii trei ani virusurile nu au mai putut circula, din cauza izolării la domiciliu, astfel că acum imunitatea este mult prea scăzută. Declarațiile au fost făcute de preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu.

Infecţiile respiratorii se află într-o continuă creştere

„Avem patologie din toate grupele de vârstă, avem infecţii respiratorii la toate nivelurile şi superioare şi inferioare. Superioare înseamnă că afectează cap, gât, urechi şi inferioare înseamnă că merg spre plămâni. Avem tot felul de simptomatologii – de la o simplă răceală, la febră 40 şi stare gravă.

Testăm în fiecare zi şi avem cazuri confirmate pe test rapid cu gripă şi COVID. Din păcate, foarte puţini colegi de-ai mei testează pentru virusul scinţial respirator pentru că testele sunt destul de scumpe şi pacienţii nu prea le plătesc şi atunci nu le luăm nici noi”, a declarat Sandra Alexiu, potrivit Agerpres.

Din nefericire, cel mai rău sunt afectaţi copiii cu vârste foarte mici, precum şi pacienţii în vârstă sau cu diverse boli grave care scad imunitatea.

Gripa romaneasca face ravagii in randul copiilor si tinerilor. Specialistii in boli infectioase recomanda masuri de protectie ca la COVID Masca, izolarea si vaccinarea. Cand se incheie sezonul virozelor
Gripa face ravagii in Ravagii in Romania

„Ceea ce se întâmplă acum este consecinţa acestor trei ani de oarecare izolare. Masca şi partea de restricţii iniţiale au avut un rol foarte important, deoarece ne-au permis să învăţăm mai multe despre virus şi să câştigăm timp să scădem numărul de victime pentru a putea avea un vaccin.

Faptul că s-a prelungit mult partea de izolare, că au fost ţări cu o rată mai mică de vaccinare, cum a fost România, care au continuat să menţină învăţământul acasă, online a făcut ca toate virusurile de sezon să circule mai puţin. În momentul în care aceste virusuri nu mai circulă se schimbă acest echilibru fragil.

Asistăm în momentul acesta la o modificare a echilibrului, o imunitate a omului care nu a mai fost rulată, întreţinută timp de vreo doi-trei ani şi acum ne trezim cu forme mai serioase, mai virulente ale răcelilor de sezon, nişte virusuri care sunt în cascadă”, a mai spus aceasta.

Momentan circulă în paralel două sau chiar trei tipuri de virusuri, acest lucru fiind o noutate chiar și pentru medici, iar acum se văd consecințele faptului că nu am luptat cu ele vreme de aproape trei ani de izolare. Acest lucru înseamnă că sistemul imunitar este la pământ iar recuperarea ulterioară ne va duce în zona de unde am plecat înainte de izbucnirea pandemiei.

Însă mai este un lucru îngrijorător de care trebuie să ținem cont, și anume că vaccinul antigripal se găsește foarte greu, iar medicamentele antitermice pentru răceală, tuse, dar şi antiviralele pentru gripă sunt și ele greu de găsit.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...