Două țări din apropierea Europei sunt gata de război. Măsura luată în urmă cu câteva ore

Ana Anitoiu 23.09.2021, 09:14
Două țări din apropierea Europei sunt gata de război. Măsura luată în urmă cu câteva ore

Două țări din apropierea Europei sunt gata de război. Au încheiat relațiile diplomatice la finalul lunii august, iar în urmă cu câteva ore una dintre ele a luat o nouă măsură pe fondul tensiunilor ce s-au adâncit.

Ce măsură a fost luată

Mai exact, Algeria și Maroc par să fie gata de un război. Prima dintre aceste două țări a hotărât miercuri să-și închidă imediat spațiul aerian pentru toate avioanele civile și militare marocane, precum și pentru aeronavale ce sunt înregistrate în Maroc. Anunțul a fost făcut de președinție.

„Înaltul Consiliu de Securitate a decis să închidă imediat spațiul aerian pentru toate avioanele civile și militare, precum și pentru cele înregistrate în Maroc”, a arătat un comunicat oficial.

Această hotărâre a fost anunţată la finalul unei reuniuni a Înaltului Consiliu de Securitate ce a ost prezidată de preşedintele Algeriei, Abdelmadjid Tebboune. Reuniunea a fost dedicată analizării situaţiei de la granițele cu Marocul.

Doua tari din apropierea Europei sunt gata de razboi. Masura luata in urma cu cateva ore
Steagurile Algeriei si Marocului

Cum a fost motivată noua măsură

Măsura de a închide spațiul aerian al Algeriei pentru aeronavele marocane a fost motivată prin faptul că au existat ”provocări continue și practici ostile” din partea Marocului, conform aceluiași comunicat.

De altfel, Algeria a pus punct relațiilor diplomatice cu Marocul la data de 24 august, după ce a acuzat acest stat de ”acțiuni ostile”, după mai multe luni de tensiuni crescute între aceste două state.

Ministrul algerian de externe, Ramtane Lamamra, a criticat atunci țara rivală pentru acțiunile ostile. ”Serviciile de securitate şi propaganda marocane duc un război ticălos împotriva Algeriei, poporului şi liderilor săi”, a declarat oficialul.

Cauzele din spatele creșterii tensiunilor dintre cele două țări

Relațiile dintre Algeria și țara vecină Maroc sunt în mod obișnuit dificile, dar s-au degradat și mai mult, mai ales din cauza dosarului Saharei Occidentale. Ostilitățile s-au agravat tot mai mult între cele două state.

Tensiunile dintre Maroc și Algeria s-au adâncit după ce prima țară a normalizat relațiile diplomatice cu Israelul, în schimbul recunoaşterii americane a ”suveranităţii” marocane asupra acestui teritoriu. Susținători ai cauzei palestiniene, algerienii au acuzat că au fost puse în scenă ”manevre străine” pentru a-i destabiliza.

Nu este prima dată când relațiile diplomatice dintre Algeria și Maroc sau Rabat au fost întrerupte. Acest lucru s-a întâmplat pentru prima dată la data de 7 martie 1976. Atunci, Marocanii au fost cei care au luat decizia, după ce algerienii au recunoscut Republica Arabă Democrată Sahrawi, ce a fost autoproclamată de separatiştii Frontului Polisario.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...