Dorința necunoscută a lui Marcel Vela. De ce a vrut să se facă stareț la mânăstire în Munții Banatului

Dorința necunoscută a lui Marcel Vela. De ce a vrut să se facă stareț la mânăstire în Munții Banatului

Înainte să devină senator PNL și ulterior, ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela a fost primar al orașului Caransebeș, timp de trei mandate. Însă puțină lume cunoaște că actualul ministru este un apropiat al credinței în Dumnezeu. În trecut el a declarat că dacă nu ar fi fost edil, i-ar fi plăcut să fie stareț al unei mănăstiri din Munții Banatului.

Marcel Vela și-a dorit să fie stareț la o mănăstire

Funcția de ministru al Afacerilor Interne este una deosebit de importantă și dificlă, în același timp. Responsabilitatea luării unor decizii esențiale pentru societate și gestionarea eficientă a situațiilor apărute în momente critice, precum cel al pandemiei de coronavirus, pot reprezenta o piatră grea de încercare pentru orice persoană care ocupă această funcție.

Măsurile luate de Marcel Vela, în această perioadă, din postura de ministru al Internelor, poate că nu fost populare, însă gestionarea crizei generate de COVID-19 a avut drept scop oficial limitarea cât mai mult a efectelor negative cauzate de epidemie.

Marcel Vela este totodată și senator PNL din 2016. Înainte de asta, el a avut trei mandate de primar al orașului Caransebeș. În anul 2011, edil fiind, el a declarat că dacă nu ar fi ocupat această funcție cel mai probabil s-ar fi făcut stareț al unei mănăstiri din Munții Banatului.

Într-un interviu acordat publicației Formula AS, el evidenția lucrurile bune făcute ca primar, printre care și construirea Monumentul Unității spiritual creștine, din Centrul Civic, între Biserica romano-catolică și Catedrala Ortodoxă. De asemenea, explica ce atuuri îl diferențiază față de ceilalți contracandidați, în competiția electorală.

„Cred că experiența și dorința de a crește o echipă nouă în administrație, cu oameni tineri și profesioniști, cu o nouă mentalitate, cu care să poți face bine comunității, sunt un atu important. Un altul, la fel de important, este să-ți propui să lași peste timp și vremuri o amintire frumoasă în urma ta. Cred că acestea toate sunt și argumente, dar și bucurii. Ceea ce, până la urmă, te mobilizează să muncești cu pasiune și devotament, pentru a face din orașul tău cea mai frumoasă cetate de pe pământ. Dacă nu aș fi fost primar, probabil mi-ar fi plăcut să fiu starețul unei mănăstiri din Munții Banatului”.

Dorința necunoscută a lui Marcel Vela. De ce a vrut să se facă stareț la mânăstire în Munții Banatului

Dorința necunoscută a lui Marcel Vela. De ce a vrut să se facă stareț la mânăstire în Munții Banatului

Ce studii are Vela

Potrivit CV-ului său, Marcel Vela a absolvit, în 1989, Facultatea de Subingineri Reșița din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia din Timișoara. În perioada 1993-1997 a urmat cursurile Facultății de Drept de la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj.

În anul 2010 a primit din partea Patriarhiei Române “Ordinul Sanctus Stephanus Magnus”.
În 2015, președintele Klaus Iohannis i-a acordat titlul de „Luptător cu rol determinant in Revoluţia din Decembrie 1989”.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI