Domeniul la mare căutare în România unde salariul minim va fi 4.000 de lei. Se decide și se aplică de la 1 ianuarie

Ana Anitoiu 30.11.2022, 14:59
Domeniul la mare căutare în România unde salariul minim va fi 4.000 de lei. Se decide și se aplică de la 1 ianuarie

Salariul minim va fi de 4.000 de lei, de la 1 ianuarie, într-un domeniu de activitate ce este la mare căutare în România, dacă un proiect de ordonanță de urgență ce a fost pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor va fi adoptat de Guvern.

Salariul minim, 4.000 de lei într-un domeniu de activitate

Stabilirea salariului minim de 4.000 de lei într-unul dintre domeniile de activitate din România este prevăzută în proiectul de ordonanță de urgență cu măsuri fiscal-bugetare ce a fost pus recent în dezbatere de Ministerul de Finanțe.

Conform acestuia, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru angajații în construcții. Proiectul nu precizează o creștere și pentru sectorul agro-alimentar, unde minimul fusese adus în acest an la valoarea de 3.000 de lei.

„Art. LI. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023 pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră.

(2) În perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 4.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică exclusiv domeniilor de activitate prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, scrie în proiectul de OUG.

Peste 300.000 de copii primesc bani de la stat
Majorarea salariul minim la 4.000 de lei intr-un domeniu, prevazuta de un proiect de OUG

Ce trebuie să se întâmple pentru ca proiectul să se aplice

Creșterea salariului minim din domeniul construcțiilor fusese deja anunțată de Guvern, în urma reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social din 24 noiembrie. Atunci, oficialii au precizat și creșterea salariului minim brut pe țară la 3.000 de lei – valoarea general aplicabilă, alături de o scutire de taxe pentru 200 de lei din această sumă.

Pentru ca proiectul de ordonanță de urgență referitor la majorarea salariului minim să se aplice, acesta trebuie să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Angajatorii care nu acordă salariul minim nu pot beneficia de regimul facilităților fiscale, iar dacă inspectorii constată că acesta a fost aplicat greșit, se vor percepe dobânzi și penalități pentru diferențele de taxe salariale.

Dezvăluiri inedite despre bani și propuneri indecente!
Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...