Doliu uriaș în Biserica Ortodoxă. A murit unul dintre cei mai mari duhovnici ai României

Beatrice Dumitru 31.05.2023, 09:33
Doliu uriaș în Biserica Ortodoxă. A murit unul dintre cei mai mari duhovnici ai României

Doliu în Biserica Ortodoxă Română, după ce un călugăr îndrăgit s-a stins din viață. Acesta a fost duhovnicul lui IPS Teodosie și a fost descris drept „stâlp al Bisericii noastre dreptmăritoare”. „L-am spovedit și eu la cererea lui“, a mărturisit Arhiepiscopul Tomisului.

Un călugăr îndrăgit a încetat din viață

Protoschimonahul Iacob Bârsan, ctitorul Schitului „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, a încetat din viață la vârsta de 72 de ani, a anunțat Arhim. Melchisedec Velnic, stareț al Mănăstirii Putna și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Părintele Iacob s-a născut pe 18 septembrie 1951, în comuna Mălini, județul Suceava, din părinții Nechita și Paraschiva, care i-au dat la botez numele de Vasile, iar în 24 martie 1983 a ajuns la Mănăstirea Sihăstria, urmând un vis mai vechi al său. Acesta și-a dorit mult să trăiască în Țara Sfântă și de aceea, în ianuarie 1990, a plecat în Sfântul Munte Athos, iar de acolo s-a îndreptat spre Ierusalim. A rămas mai mult timp acolo, dar s-a îmbolnăvit și a revenit în țară.

Doliu uriaș în Biserica Ortodoxă. A murit unul dintre cei mai mari duhovnici ai României
Părintele Iacob Bârsan a încetat din viață la vârsta de 72 de ani. Sursa foto: Facebook

„Un ctitor de biserici, un model pentru monahi și un mângâietor și povățuitor smerit al tuturor: iată în câteva cuvinte chipul acestei făclii ce va lumina de acum înainte ascuns, dar cu aceeași putere, în inimile noastre”, a scris Arhim. Melchisedec Velnic.

Părintele Iacob Bârsan a fost duhovnicul lui IPS Teodosie

Protoschimonahul Iacob Bârsan a fost duhovnicul lui IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a slujit marți, 30 mai, Sfânta Liturghie la Schitul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Mestecăniș, Suceava, urmată de slujba înmormântării părintelui.

Marți voi avea înmormântarea duhovnicului meu, pe care l-am spovedit și eu la cererea lui! Ieroschimonahul Iacob… un mare trăitor care a făcut o ctitorie deosebită! Călugăr de Putna, care a și peregrinat, a fost și în Ierusalim“, anunța IPS Teodosie.

După ce a plecat din țară, părintele Iacob a poposit o scurtă perioadă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, apoi a viețuit la Mănăstirea Hozeva, unde a ucenicit la Părintele Ioanichie Pârâială, cel care a fost ucenicul Sfântului Ioan Iacob. A fost un îndrăgostit de acest sfânt, de ale cărui moaște s-a îngrijit.

În România, a sprijinit popularizarea vieții și scrierilor Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. La Mănăstirea Pojorâta a construit o nouă biserică, cu hramul Sfântul Ioan Iacob. De asemenea, a ajutat mult la ridicarea Așezământului românesc de la Ierihon, din Israel, iar între 2012 și 201, a ctitorit și a ridicat Schitul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul și Sfânta Ana”, unde a fost înmormântat.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...