DIICOT cercetează acuzațiile lansate de Doina Pană, fost ministru în guvernarea Tudose, potrivit cărora ar fi fost otrăvită cu mercur.
Procurorii anti-mafia efectuează cercetări în acest caz, a confirmat purtătoarea de cuvânt a DIICOT, Mihaela Porime.
Cercetarea vizează infracțiunile de constituire grup infracțional organizat și tentativă de omor. Doina Pană a fost deja audiată. Au avut loc și alte audieri.
„Problema e veche și nu aș fi intervenit dacă nu era acel articol de presă care duce în derizoriu o situație foarte gravă. Eram ministru al Pădurilor, în guvernul Tudose când s-a întâmplat. Am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima, am urmat tratament, dar mă simțeam tot mai rău. Am făcut apoi o analiză toxicologică unde am descoperit că am fost intoxicată cu mercur în cantitate mare. Am făcut plângere la poliție abia când am demisionat. E o anchetă în derulare și sper din suflet să îi prindă.” Doina Pană, la Antena 3
Este un dosar in rem, adică deschis pentru fapte și nu față de persoane.
„N-am făcut plângerea cât eram încă ministru pentru că, în caz că se afla, ar fi dăunat imaginii României.” Doina Pană
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Fostul ministru Doina Pană a depus o plângere la Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, însă cauza a fost transferată la DIICOT.
La plângere a atașat mai multe documente medicale care ar atesta că în organism ar fi avut o cantitate dublă de mercur.
„Pentru că îmi depusesem demisia, dat fiind faptul că mă simțeam foarte rău, încă din 3 ianuarie, n-am putut pleca până în 29 ianuarie pentru că nu a semnat președintele Iohannis, am depus plângere la poliție abia la începutul lunii februarie.” Doina Pană
Doina Pană susține că motivul pentru care și-a dat demisia din Guvern, în ianuarie 2018, a fost otrăvirea cu mercur. La 3 ianuarie 2018 renunța la funcția de ministru. La acea dată a invocat motive de sănătate.
„Mai mult nu pot să va spun, este o anchetă în derulare și sper din tot sufletul să-i prindă. (…) Pe mine m-a salvat Dumnezeu pentru că am aflat cauza și m-am putut trata, pentru că altfel muream de infarct și toată lumea zicea că de stres. (…) Vreau să-i prindă ca să se sperie, să nu mai încerce și cu alții.” Doina Pană