Document UE. Cum pot plăti companiile pentru gazul rusesc fără a încălca sancțiunile impuse Moscovei

Beatrice Dumitru 17.05.2022, 12:41
Document UE. Cum pot plăti companiile pentru gazul rusesc fără a încălca sancțiunile impuse Moscovei

Comisia Europeană a explicat modul în care companiile din UE pot plăti pentru gazul rusesc fără a încălca sancțiunile blocului comunitar împotriva Rusiei, într-un ghid actualizat privind această problemă. Mai multe guverne ale UE și importatori mari au solicitat instrucțiuni clare de la Bruxelles cu privire la soluţiile de plată, după ce Vladimir Putin a cerut ca „țările neprietenoase” să achite livrările în ruble.

Ce spune ghidul Comisiei Europene

Comisia a precizat luna trecută că firmele europene ar putea să plătească pentru gazul rusesc, dar numai dacă respectă anumite condiții, după ce Rusia a cerut cumpărătorilor străini să plătească pentru gaz în ruble sau riscă să fie oprită livrarea. Aproape toate contractele de aprovizionare pe care companiile din UE le au cu gigantul rus Gazprom sunt în euro sau dolari.

În ghidul actualizat, Comisia a confirmat poziţia sa anterioară potrivit căreia sancțiunile UE nu împiedică companiile să deschidă un cont la o bancă desemnată și pot plăti pentru gazul rusesc atât timp cât fac acest lucru în moneda convenită în contractele existente și declară tranzacția finalizată când este achitată în acea monedă, se arată ăn ghidul consultat de Reuters.

Document UE. Cum pot plăti companiile pentru gazul rusesc fără a încălca sancțiunile impuse Moscovei
Vladimir Putin a impus țărilor UE plata gazelor în ruble.

Poziția noastră fundamentală rămâne neschimbată. Procesul de plată prevăzut în Decretul rus din 31 martie ar încălca sancțiunile UE, dar există opțiuni disponibile pentru companiile din UE să continue să plătească în euro sau dolari, în conformitate cu contractele convenite”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei.

Ce trebuie să facă firmele

În ghid se mai precizeacă că firmele trebuie să facă o „declarație clară” atunci când plătesc în euro sau dolari și consideră că obligațiile care le revin în temeiul contractelor existente sunt îndeplinite. Decretul președintelui Vladimir Putin spune că o tranzacție va fi considerată finalizată numai după ce moneda străină va fi convertită în ruble.

Trebuie să se înțeleagă că „ astfel de plăți în acea monedă lasă definitiv operatorul economic fără obligațiile de plată care decurg din contractele respective, fără alte acțiuni din partea acestuia în ceea ce privește plata”, se arată în comunicat.

Luna trecută, Rusia a oprit complet furnizarea de gaze către Polonia și Bulgaria, după ce cele două state au refuzat să se conformeze cererii sale de plată în ruble.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...