Editorial Alin Buzărin

Dispariția cretei, buretelui, notelor și chiar a școlii

Alin Buzărin 23.05.2022, 17:58
Dispariția cretei, buretelui, notelor și chiar a școlii

Media din clasele V-VIII s-ar putea să nu mai conteze la admiterea în licee. Atunci ce sens mai are să li se pună note elevilor? Într-o recentă apariție publică, Sorin Cîmpeanu s-a lamentat că „s-a ajuns la un minim în calitatea educației în România”. Citatul e preluat ad-litteram și sare în ochi că dl. ministru folosește „minim” acolo unde ar trebui folosit „minimum”, dar nu deranjează neapărat minima inadvertență lexicală, în fond dumnealui, chiar dacă e profesor universitar, provine din zona științelor agricole, și doar se știe că acolo recolta e mai importantă decât exprimarea corectă.

Observator extern sau principal responsabil?

Mai deranjant e că fraza pare să aparțină unui observator neutru al lucrurilor, nu să vină din cea mai avizată gură cu putință. Și, automat, din cea mai responsabilă. De la Domnia Sa profesorii, elevii și părinții așteaptă soluții, nu lamentări, nu ierarhizări în raport cu alte perioade. Iar dacă perioada administrată de Sorin Cîmpeanu a dus școala la nivelul cel mai de jos, atunci înseamnă și că….nu e greu de dedus ce mai înseamnă.

Dispariția cretei, buretelui, notelor și chiar a școlii
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației

Pentru generațiile viitoare

Ne-a mai spus domnul ministru că în peste 80.000 de săli de clasă de pe cuprinsul Patriei, legendarele, dar și desuetele (nu s-a exprimat chiar așa, la Agronomie acești termeni sunt rarisimi) table cu burete și cretă vor fi înlocuite cu table inteligente, interactive prin care elevii vor vedea pe dispozitivele lor electronice lecțiile pe care profesorii le vor scrie pe propriile lor dispozitive. Ura, ura, ura, de trei ori ura!

Vivat, crescat, floreat! Apreciem osârdia, implicarea, transpirația financiară. Dar totodată trebuie să fim conștienți că mulți profesori, mai ales din generația care se apropie de pensie, nu sunt deloc prieteni cu tehnologia, au asudat din greu în pandemie, când au trebuit să activeze online (unii chiar n-au prea activat deloc) și că mai întâi ar cam trebui să așteptăm schimbarea generațiilor.

Fără media din gimnaziu!

O altă idee recentă și năstrușnică a domnului ministru (altele, tot recente și tot năstrușnice, constau în preschimbarea semestrelor în „module” și scoaterea din circulație a clasicelor teze) este renunțarea la media notelor claselor V-VIII în calcularea mediilor de admitere la liceu. Adică să conteze doar ceea ce fac elevii la Evaluare, nu și rezultatele din gimnaziu, care nici acum nu precumpănesc, ci sunt luate în calcul doar în cuantum de 20 la sută.

Pe gustul părinților, dar împotriva logicii

Ceea ce s-ar putea să fie în asentimentul multor părinți supărați că doamna de botanică (probabil nemulțumită de mărțișorul primit) i-a dat un 4 lui Gigel când l-a prins cu lecția neînvățată și „i-a stricat media”. Dar ceea ce e în detrimentul cras al nivelului învățământului gimnazial. În acea perioadă a vieții școlare elevii trebuie să fie încă multilaterali, să învețe la toate materiile, în acei ani se formează (sau ar trebui să se formeze) o brumă de cultură generală a viitorilor adulți. Ne mai luând în calcul media gimnaziului, practic îi invităm ca în clasele V-VII să nu mai învețe nimic, iar într-a opta să se axeze doar pe obiectele de examen, Româna și Matematica.

Sau, mai bine, nu le mai dăm note deloc, cum se procedează deja în unele țări. Să nu-i traumatizăm și să nu le mai supărăm părinții!

Urmăriți Impact.ro și pe
Alin Buzărin
Editorialist, un gazetar cu o vastă experianță în presa din România, Alin Buzărin semnează de două ori pe săptămână opinii și editoriale pentru Impact.ro. Cel mai probabil îl...