Dispare soba pe lemne. UE interzice să o mai ai în casă

Cătălina Burghelea 30.11.2021, 10:48
Dispare soba pe lemne. UE interzice să o mai ai în casă

În curând, în România ar putea fi interzise sobele pe lemne, ceea ce poate însemna o lovitură dură pentru milioanele de români care se încălzesc toamna și iarna astfel.

Când dispare soba pe lemne

Uniunea Europeană vrea să interzică soba pe lemne. Măsura va fi implementată și în țara noastră, însă în timp, nu dintr-o dată, susține ministrul Muncii, Marius Budăi.

O directivă la nivelul UE interzice încălzirea prin sobe cu lemne, ceea ce ar însemna o lovitură foarte grea pentru românii care nu dispun de centrală termică sau calorifere. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că măsura vizează și România, dar se va merge pe o perioadă de tranziție, timp în care se va dezvolta rețeaua de gaze.

Milioane de români rămân fără nicio sursă de căldură

Potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență aprobat de UE la Bruxelles, lemnul ar putea fi interzis pentru încălzirea caselor. Acest lucru pune în dificultate peste 3,5 milioane de gospodării care se folosesc de acest material pentru a-și asigura căldura în timpul sezonului rece.

Marius Budăi, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a explicat când vor fi românii constrânși să renunțe la încălzirea cu lemne, după ce Uniunea Europeană va interzice această modalitate de furnizare a căldurii.

“Am aprobat două legi extrem de importante în Parlament. Cu reducerea TVA-ului pentru lemnele de foc, pentru a compensa din valul acesta năpraznic de scumpiri.

Acest lucru nu se va întâmplă peste noapte și este o recomandare la nivel de UE. Nu este țintită asupra României. Și cu siguranță trebuie să existe o perioada de tranziție, pentru a se găsi și a se implementa soluții. Nu va fi un lucru impus României peste noapte.

Cu siguranță trebuie găsite soluții astfel încât și Trangaz și Romgaz să investească (…) în rețele de distribuție de gaz, acolo unde nu există.”, a spus Marius Budăi, marți, la Antena 3.

 

Încălzirea cu lemne ar putea deveni istorie

În țara noastră, încălzirea cu lemne va deveni istorie, asta după ce ne-am angajat să venim cu o soluție legală privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire. Cadrul legislativ este prevăzut în planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ulterior, această prevedere a primit din partea Uniunii Europene aviz pozitiv.

Astfel că, prin PNRR, România s-a angajat față de UE că va înlocui soba pe lemne, dar și că va veni cu o soluție pentru cei care se încălzesc doar așa. Datele oficiale arată că peste 3,5 milioane de români ar putea fi afectați de această lege. Schimabrea se va face până în semestrul 4 din anul 2023, când se preconizează că va intra în vigoare.

Situație disperată într-un oraș din România

În timp ce UE visează că România va renunța la soba cu lemne, sărăcia din țara noastră naşte situaţii strigătoare la cer. În Lipova, județul Arad, de când a fost desfiinţată termocentrala, locuitorii orașului au fost nevoiţi să îşi improvizeze sobe la bloc. Aşa că mulţi oameni şi-au făcut depozite de lemne în scara blocului sau în faţa clădirii, pe care le cară, rând pe rând, cu spinarea până în apartamente.

Peste 11.000 de localnici din Lipova au fost nevoiţi să-şi construiască sobe în apartamente, pentru a se încălzi. Sistemul centralizat de termoficare a fost abandonat de administraţia locală, iar în localitate nu există gaz, lemnele fiindu-le singurul ajutor pentru a trece de sezonul rece. Oamenii au ajuns să care lemnele cu sacoşa de cumpărături până la etajul patru.
Urmăriți Impact.ro și pe