Discuții Klaus Iohannis – Boris Johnson înaintea summitului NATO

Mihnea Tălău 21.03.2022, 17:38
Discuții Klaus Iohannis – Boris Johnson înaintea summitului NATO

Înaintea summitului NATO care va avea loc în această săptămână, situația din Ucraina a fost, abordată într-o convorbire telefonică avută luni, de Președintele Klaus Iohannis cu premierul Marii Britanii Boris Johnson.

Summit extraordinar al NATO

„Înainte de viitorul summit NATO, am avut un schimb de opinii aprofundat cu prim-ministrul Boris Johnson privind situația din Ucraina și eforturile comune de sprijin. Am discutat, de asemenea, măsurile necesare care trebuie luate în vederea întăririi Flancului Estic”, a transmis  Klaus Iohannis, într-un mesaj pe contul său de Twitter.

Pe data de 24 martie va avea loc, la Bruxelles, un summit extraordinar al NATO, la care va participa și președintele Statelor Unite, Joe Biden. Sunt vizate teme precum evoluția războiului din Ucraina, dar și sprijinul pe care Alianța îl poate oferi Kievului.

„Vom aborda invazia Rusiei în Ucraina, sprijinul nostru ferm pentru Ucraina și consolidarea în continuare a apărării NATO. În acest moment critic, America de Nord și Europa trebuie să continue să rămână împreună”, a afirmat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Purtătorul de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a confirmat că Biden va participa la întâlnirea de la sediul NATO.

Biden va călători la Varșovia și Bruxelles

„Deplasarea se va concentra pe continuarea strângerii rândurilor întregii lumi în sprijinul poporului ucrainean şi împotriva invaziei lui Putin în Ucraina, dar nu există planuri de călătorie în Ucraina”, a scris pe Twitter Jen Psaki.

Biden va călători la Varşovia, unde va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Andrzej Duda, se arată într-un comunicat al Casei Albe.

Aceasta a anunțat și că Joe Biden va călători vineri în Polonia, pentru a discuta răspunsul internaţional la invazia Rusiei în Ucraina care a declanşat o „criză umanitară şi a drepturilor omului”.

Mai mult, liderul de la Casa Albă va purta discuții și cu președintele României Klaus Iohannis, cu ocazia summitului de la Bruxelles.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...