Directorul Transgaz, despre cum poate fi afectată România de scurgerile de gaze din conductele Nord Stream: „Am luat toate măsurile necesare”

Elena Avramescu 29.09.2022, 12:08
Directorul Transgaz, despre cum poate fi afectată România de scurgerile de gaze din conductele Nord Stream: „Am luat toate măsurile necesare”

După incidentele înregistrate la conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2, care au înregistrat scurgeri de gaze, Ion Sterian, director general Transgaz, a explicat cum și dacă aceste incidente pot afecta România în vreun fel.

România nu este în pericol după scurgerile de gaze

„Explozia de pe Nord Stream 1 și Nord Stream 2 nu au nicio relevanță în ceea ce privește aprovizionarea cu Gaze din import a României. Noi, în țară, la Transgaz, ne-am luat toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea în funcționare a sistemului național de transport.

Suntem la sfârșitul reviziilor mentenanței, în așa fel încât, începând cu 1 noiembrie, să avem toate lucrările de mentenanță finalizate și să nu mai fi necesare întreruperi pentru anumite activități de mentenanță pe perioada iernii”.

Ion Sterian a ținut să mai precizeze faptul că în cursul zilei de ieri, în jur de de 5 milioane de metri cubi de gaze au fost importați, iar astăzi sunt nominalizate 6,2 milioane de metri cubi de gaze, din care 4,1 sunt tranzit prin România. Trebuie reținut și faptul că ieri au fost înmagazinate 12,3 milioane de metri cubi de gaze, iar până mâine mai urmează alte 11 milioane de metri cubi de gaze.

„Suntem, față de aceeași dată a anului trecut, cu 375 de milioane de metri cubi de gaze mai multe înmagazinate. Practic, astăzi avem înmagazinate 2,6 miliarde de metri cubi de gaze, care sunt volume suficiente pentru a trece iarna comparativ cu anii precedenți”, a mai spus Ion Sterian, director general S.N.T.G.N. Transgaz S.A, în cadrul conferinţei Rezerve de energie pentru iarnă şi resurse de independenţă energetică.

Livrarile prin Nord Stream 1, suspendate pe termen nedeterminat
Nord Stream 1

O nouă scurgere de gaz la Nord Stream

Paza de coastă din Suedia a depistat o a patra scurgere de gaz din conducta Nord Stream care a fost avariată la începutul acestei săptămâni. Uniunea Europeană este de părere că scurgerile recente din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 reprezintă un sabotaj, tocmai de aceea va intensifica măsurile de protecţie a infrastructurii sale energetice în urma acestor incidente.

„Două dintre aceste patru scurgeri sunt în zona economică exclusivă a Suediei”, a spus Jenny Larsson, purtătoarea de cuvânt a pazei de coastă suedeze, miercuri. Celelalte două breșe sunt în zona daneză.

A patra scurgere a fost observată în gazoductul Nord Stream 2, iar până ieri, trei scurgeri de gaz din conductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost descoperite în zonele economice exclusive ale Danemarcei şi Suediei, foarte aproape de insula daneză Bornholm.

Seismologii din Danemarca şi Suedia au menționat, la începutul acestei săptămâni, că au fost înregistrate explozii puternice în zona respectivă. În acest sens, autoritățile daneze au publicat imagini cu bulele ridicate la suprafața apei în urma scurgerilor din conducte, cel mai mare cerc de bule având diametrul de un kilometru.

„Nu există nicio îndoială că a fost vorba de explozii”, a decalrat Bjorn Lund de la Centru Național de Seismologie din Suedia. Operatorii gazoductelor au spus că nu pot estima când va fi reparată infrastructura sistemului de transport de gaze.

George Ivașcu, despre apariția lui Carmen Simionescu în serialul Clanul
Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...
Recomandări