Directorul AIEA anunță valori „anormale” de radiații la Cernobîl. Ce a transmis Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare

Ana Anitoiu 26.04.2022, 17:37
Directorul AIEA anunță valori „anormale” de radiații la Cernobîl. Ce a transmis Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare

Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunțat că au fost înregistrate valori anormale de radiații la Cernobîl, la 36 de ani de la accidentul nuclear. Oficialul a precizat că decizia Rusiei de a ocupa zona centralei nucleare, încă de la începutul războiului din Ucraina, pentru o perioadă de câteva săptămâni, a fost foarte periculoasă.

Comisia pentru Controlul Activităților Nucleare: Nu au fost depășite valorile normale ale radiațiilor

Update marți, 26 aprilie 2022, ora 17:37. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a transmis că nu au fost înregistrate depășiri ale valorilor normale. Aceasta a precizat că sistemul de monitorizare a radioactivității mediului de pe teritoriul Ucrainei funcționează normal.

„În prezent, toate instalațiile nucleare de la Cernobîl și de pe teritoriul Ucrainei sunt în stare sigură și nu există un pericol pentru mediu sau populație. Totodată, menționăm că măsurătorile efectuate la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații.

CNCAN, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, urmărește în permanență evoluția situației din punct vedere al monitorizării radiologice. În România, nivelul radiațiilor este monitorizat permanent prin Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).

Specialiștii din Laboratorul Național de Referință Radioactivitate verifică datele monitorizate 24/7 și le transmit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naționali și internaționali, precum și a populației”, a transmis Comisia.

Ce a provocat creșterea nivelurilor de radiații de la Cernobîl

Potrivit lui Rafael Grossi, au fost unele momente în care nivelurile de radiații de la Cernobîl au crescut, din cauza deplasării echipamentelor grele ce au fost aduse și ulterior mutate de forțele ruse, la plecarea lor.

„Monitorizăm situația zi de zi (…) Situația a fost complet anormală și foarte, foarte periculoasă”, a spus directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

Conform presei internaționale, militarii Rusiei ar fi săpat șanțuri în „Pădurea roșie”, zonă contaminată radioactiv în urma accidentului nuclear ce a avut loc la data de 26 aprilie 1986. În plus, câțiva militari ai Moscovei au trecut cu blindatele prin această regiune, ridicând nori de praf radioactiv fără niciun echipament de protecție.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a trimis, marți, o echipă de experți în siguranță nucleară la Cernobîl. Aceasta are ca obiective livrarea echipamentelor, evaluarea nivelurilor de radiații și ajutarea la restabilirea sistemelor de protecție și monitorizare.

Directorul AIEA anunta valori „anormale” de radiatii la Cernobil
Valori „anormale” de radiatii inregistrate la Cernobil

Ucraina, acuzație după ce rușii au ocupat Cernobîl

În luna martie, Agenţia de Stat pentru Managementul Zonei de Excludere din Ucraina a transmis într-un mesaj publicat pe Facebook că soldații lui Vladimir Putin au intrat într-o zonă de depozitare din centrala nucleară de la Cernobîl și au furat 133 de substanțe radioactive potențial letale.

De asemenea, reprezentanți ai centralei nucleare de la Cernobîl au declarat că rușii au jefuit și distrus două birouri și un laborator din centrală. Angajații care au fost surprinși de momentul în care rușii au ocupat zona au povestit prin ce au trecut, după ce trupele lui Vladimir Putin s-au retras.

Inginerul Valeri Simionov a povestit că atunci când centrala de la Cernobîl a fost deconectată de la rețeaua electrică pentru trei zile, a fost nevoit să găsească combustibil ca să mențină generatorul electric în funcțiune. Astfel, a ajuns să fure motorină de la militarii ruși trimiși de Putin în Ucraina.

La rândul lui, Olexandr Lobada, însărcinat cu siguranța radiațiilor, a explicat că dacă s-ar fi oprit curentul, s-ar fi produs o catastrofă. El a explicat că ar fi putut fi înregistrate scurgeri radioactive ce ar fi dus la o tragedie pentru umanitate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...