Dincă, pe mâna psihologul criminalist! Dezvăluiri șoc în cazul Caracal

Monstrul din Caracal a cedat în fața psihologilor criminaliști. Foto: Inquam Photos

Tragedia de la Caracal care s-a soldat cu dispariția celor două tinere, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu continună să ne uimească, cu atât mai mult cu cât Gheorghe Dincă și-a recunoscut faptele de abuz fizic pe care le-a săvârșit împotriva Luizei Melencu.
S-au scurs șapte luni de la dispariția Luizei Melencu, iar anchetatorii iau noi decizii în cazul Caracal. Totul se întâmplă, după ce Gheorghe Dincă a declarat că nu a acționat singur în ceea ce o privește pe fată, ci alături de vecinul și prietenul său, Ștefan Risipiceanu.

Monstrul din Caracal a cedat

Gheorghe Dincă a cedat în fața anchetatorilor după 60 de ore lungi de audieri.

„Piatra de încercare a fost Caracal. Nea George a fost ca 2 plăci metalice ruginite aflate pe fundul Mării Negre și prinse cu niște prezoane extrem de puternice. Ăsta este el. În afara celor peste 60 de ore de audieri și lupte cu el, în noiembrie a cedat. Am zis ori mor eu, ori matale. A durat foarte mult, ăsta e materialul uman” a declarat psihologul criminalist Dorin Dumitran.

Dorin Dumitran, psihologul criminalist care l-a interogat pe Gheorghe Dincă.

Dorin Dumitran, psihologul criminalist care l-a interogat pe Gheorghe Dincă.

Specialistul a transmis că intergoarea lui Gheorghe Dincă a fost una extrem de dificilă, dar în urma căruia inculaptul a cedat în final. Psihologul criminalist Dorin Dumitran a interogat zeci de criminali în cariera sa, dar despre cazul Dincă spune că s-a simțit ca la un duel. Însă din fericire, acesta  și-a propus să câștige, lucru care s-a și întâmplat. 

Luiza Melencu, 19 ani, a dispărut în data de 14 aprilie, iar cazul său s-a legat de cel al Alexandrei Măceșanu, fată dispărută pe 24 iulie, reclamând la o zi distanță că a fost răpită, sechestrată și violată într-o casă din Caracal. Cazul a devenit cu atât mai cutremurător atunci când s-a aflat că Dincă nu a acționat singur, ci a mai avut un complice. Acesta este vecinul, dar și bunul său prieten, totodată, Ștefan Risipiceanu.

Gheorghe Dincă și Ștefan Risipiceanu au fost chemați, ieri, la auderi la sediul DIICOT. Dincă a declarat recent că și Risipițeanu a participat la violul Luizei Melencu, oferind detalii cu lux de ampnunte.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI