Din ce vor să trăiască Edward Sanda și Cleopatra Stratan. Cei doi au de gând să facă mulți bani

Iancu Andreea 26.11.2021, 19:35
Din ce vor să trăiască Edward Sanda și Cleopatra Stratan. Cei doi au de gând să facă mulți bani

Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează un cuplu de tineri apreciați nu doar pentru cariera lor muzicală, ci și pentru relația frumoasă. Cei doi se iubesc enorm și, în ciuda vârstei destul de fragede pentru căsătorie, ambii au decis anul acesta să își unească destinele în fața ofițerului de Stare Civilă și a lui Dumnezeu. Pentru că sunt foarte tineri, mulți și-au dorit să afle ce planuri de viitor au cei doi. Având în vedere că pandemia i-a forțat pe artiști să se reorganizeze, Edward Sanda și Cleopatra Stratan au recunoscut din ce vor să trăiască în următorii ani, pe lângă cariera muzicală. Mulți tineri s-ar putea inspira din afacerea lor.

Afacerea din care vor să trăiască Cleopatra Stratan și Edward Sanda

Cei doi artiști au luat pe toată lumea prin surprindere după ce au decis să își unească destinele. Aceștia au devenit soț și soție în luna august a acestui an. Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au bucurat de o nuntă de poveste, mirii îmbrăcând ținute simple, totul desfășurându-se într-un cadru intim, alături de familie. Aceștia sunt extrem de fericiți împreună și chiar au planuri pentru viitor. Cei doi sunt pasionați de muzică, cariera lor bazându-se pe aceasta, însă sunt dornici să își lanseze o afacere, din care vor să trăiască, pe lângă zona artistică.

Cuplul speră să se bucure de succes în afacere, la fel ca și în plan muzical. Proiectul, care urmează să fie lansat la începutul noului an, are legătură cu lumea modei. Atât Cleopatra cât și Edward au decis să accepte o provocare și au anunțat că vor debuta în afaceri cu mai multe creații vestimentare. Aceștia au făcut fericitul anunț în emisiunea lui Cătălin Măruță, unde au vorbit cu mult entuziasm despre acest proiect.

Momentan nu vrem să oferim foarte multe detalii. Este primul nostru proiect din carieră, prima noastră afacere ca să fim mai exacți, care o să ia naștere după Sărbători, cel mai probabil anul viitor.  Noi am preconizat că vom lansa afacerea în primăvară dar sperăm tare mult ca lucrurile să decurgă bine și să se concretizeze mai rapid, au declarat Cleopatra Stratan și soțul ei, în cadrul emisiunii.

Din ce vor să trăiască Edward Sanda și Cleopatra Stratan
Cleopatra Stratan și Edward Sanda debutează în afaceri

Cleopatra, despre noul proiect. „E o colecție pentru orice vârstă”

Cleopatra Stratan a dezvăluit totuși că va fi vorba despre o colecție de haine, care va fi lansată de anul viitor. Deocamdată, cei doi soți sunt în pline pregătiri, iar articolele pe care urmează să prezinte ar putea deveni utile și apreciate de toată lumea.

De aceea vrem să pregătim publicul, să îi anunţăm de ceea ce vrem să facem. O să venim cu o colecţie proprie de haine.(….) Speram să se regăsească mulţi tineri şi nu doar.(…) E o colecţie pentru orice vârsta; ne dorim să se identifice, să le placă şi să vrea să poarte stilul nostru, au dezvăluit Cleopatra Stratan și soțul ei, în cadrul emisiunii.

Urmăriți Impact.ro și pe