EXCLUSIV

Din ce face bani fiica cea mare a fostului lider O-zone, Radu Sîrbu: „Nu i-am interzis lucrul acesta” EXCLUSIV

Andreea Archip 01.08.2022, 20:38

Ana și Radu Sîrbu (ex O -zone) se mândresc cu toți cei trei copii ai lor – Nicholas (6 ani), Eva ( 9 ani) și Anastasia (17 ani). Artiștii susțin că nu au deloc un trai complicat alături de fiica lor adolescentă. Tânăra a demonstrat că este talentată pe partea de grafică, a făcut cursuri în domeniu și la 14 ani deja câștiga primii bani, surprinzându-și părinții cu creativitatea de care dă dovadă, după cum a declarat artistul pentru impact.ro.

Fiica lui Radu Sîrbu de la O-zone își câștigă singură banii

Ana și Radu Sîrbu și-au sprijinit fiica de la început să își urmeze pasiunile. Prin urmare, Anastasia  face în prezent volei, it, 3D design grafic, actorie și cor.

„De principiu avem niște reguli, dar nu e ca și cum sunt scrise, le știe singură Anastasia, fără să i le amintim. Regula principală este să fie toată familia la cină mereu și dimineață să fie cu picii la masă”, ne-a spus fostul component O-zone.

„Și să știm mereu unde este”, a adăugat Ana.

Încă de când avea 14 ani, puștoaica a început să învețe grafică, design. După ce s-a simțit stăpână pe situație, Anastasia și-a dovedit utilitatea în afacerea părinților săi.

„Noi avem un label – Rassada Music și de foarte multe ori avem nevoie de coperți, art work-uri. Ea își produce singură muzica și face singură art work-ul, motiv pentru care nu a trebuit să mai angajez pe cineva. L-a făcut singură și evident că a primit bani pentru asta”, a declarat, pentru Impact.ro, Ana Sîrbu.

„Într-adevăr am implicat-o în câteva proiecte în care a făcut ceva interesant și am remunerat-o. Este extrem de creativă”, a punctat și Radu Sîrbu. Anastasia are în palmares și câteva melodii, dintre care una a fost number one în Polonia. În prezent, pasiunea ei pentru grafică pare să fie mai mare,  drept urmare are libertate deplină să aleagă să facă fix ceea ce îi place.

Din ce face bani fiica cea mare a fostului lider O-zone, Radu Sîrbu: „Nu i-am interzis lucrul acesta” EXCLUSIV
Radu Sirbu, sotia lui si fiica lor cea mare

„Este un început pentru ea”

Dacă la 14 ani deja avea proprii bani de buzunar, iată că de câteva luni Anastasia este implicată în proiecte care nu mai au legătură cu părinții săi.

„Sunt site-uri specializate pentru adolescenți, în care dacă ești creativ și faci artă, poți să aplici cumva la niște joburi care sunt în limita legală și ea aplică, mereu are bani de buzunar. Dar lucrurile importante, precum un examen Cambridge i le achităm noi”, a declarat, pentru Impact.ro, Ana Sîrbu.

Și artistul Radu Sîrbu este încântat de faptul că Anastasia înțelege foarte bine valoarea banului.

„Așa pentru experiența ei și pentru  educația ei financiară este foarte bine. Nu i-am interzis lucrul acesta, pentru că e bine să știe, să calculeze cât câștigă, cât cheltuie, să își facă un buget, e foarte bine pentru ea. Să nu îți imaginezi că ar câștiga mii de euro sau ceva, dar este un început pentru ea”, ne-a spus artistul.

Urmăriți Impact.ro și pe