Din ce face bani Dana Nălbaru după ce s-a lăsat de muzică. Chiar are mare succes cu afacerea pe care a lansat-o

Beatrice Dumitru 13.12.2021, 17:44
Din ce face bani Dana Nălbaru după ce s-a lăsat de muzică. Chiar are mare succes cu afacerea pe care a lansat-o

Dana Nălbaru a făcut parte din una dintre cele mai de succes trupe de pe scena muzicală românească, Hi-Q. După mai mulți ani de activitate, cântăreața s-a retras de pe scenă, s-a mutat din București și s-a dedicat familiei și proiectelor personale. Și pentru a-și crește veniturile, Dana Nălbaru și-a deschis o afacere în Capitală.

Afacerea din care câștigă bani Dana Nălbaru

Trupa Hi-Q s-a înființat în anul 1996 în Brașov, fiind compusă din Dana Nălbaru, Mihai Sturzu și Florin Grozea. Formația s-a bucurat de un mare succes în Româînia, dar după 18 ani de activitate, cei trei componenți au decis să meargă pe drumuri separate.

După ce a ieșit din lumina reflectoarelor, Dana Nalbaru a ales să se dedice soțului său, Dragoș Bucur, și celor trei copii ai lor. Dar, în urmă cu câteva luni, cântăreața a decis să-și deschidă o afacere în București, pentru a pune în practică pasiunea pe care o are. Mai exact, ea face prăjituri, foarte apreciate de clienți pentru gustul, dar și pentru forma lor.

Din ce face bani Dana Nălbaru după ce s-a lăsat de muzică. Chiar are mare succes cu afacerea pe care a lansat-o
Afacerea din care câștigă bani Dana Nălbaru. Sursa foto: Instagram / Dana Nălbaru

Pe mine mă cheamă Daniela Alina, așa că am numit prăjiturelele Daline, sunt făcute în laboratorul nostru. Cineva se mira că «aia de la Hi-Q face reclamă» unor prăjiturele… normal, doar sunt ale mele și mă mândresc cu ele, deoarece sunt foarte bune. Rezultatul este pe măsura muncii depuse timp de șase luni pentru definitivarea gustului și a texturii”, a scris Dana Nălbaru pe Instagram.

Ce fac ceilalți membri ai trupei Hi-Q

După ce trupa s-a destrămat, Florin Grozea a devenit antrepenor și are o agenție de influencer marketing. Mihai Sturzu, cel care a fost fondatorul formației, a intrat în politică și a fost parlamentar PSD, dar după câțiva ani a renunțat și a devenit pilot, la vârsta de 32 ani. El a urmat cursuri pentru cea mai înaltă licență în aviație, cu care se poate pilota orice tip de avion.

Ştiu că sună ca un clişeu, dar este fix visul copilăriei mele. Eu sunt născut în 1979, am trăit 10 ani în comunism. În vremea aceea, nu aveai voie să ai paşaport, nu puteai să te plimbi în afara ţării. Astăzi este mult mai uşor să pleci în străinătate. Dacă vrei, de exemplu să mergi săptămâna viitoare la Paris, mergi la Paris. Copil fiind, văzând acele ‘dâre’ pe cer, urmele lăsate de avioanele cu reacţie, mă întrebam ‘Oare cum e să fiu şi eu în acel avion?”, mărturisea Mihau Sturzu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...