Diana Șoșoacă, umilită în ultimul hal. „Un mop manevrat prin zoaiele politice”

Iancu Andreea 23.02.2021, 08:09
Diana Șoșoacă, umilită în ultimul hal. „Un mop manevrat prin zoaiele politice”

Senatoarea omniprezentă acolo unde este loc de scandal a fost luată la rost de mai multe voci importante după ce a apărut două zile la rând printre cele mai stringente evenimente care au loc în România. Diana Șoșoacă a fost însă umilită recent de un jurnalist cu experiență, care a comparat-o cu un mop, dar și cu alte figuri politice cu renume.

Diana Șoșoacă, umilită în mediul online după cele mai recente derapaje

Fostul membru al partidului AUR, Diana Șoșoacă, a fost umilită de către jurnalistul Vlad Petreanu, în urma ieșirilor recente. Senatoarea a apărut în urmă cu câteva zile în Valea Jiului, acolo unde minerii protestează pentru că nu și-au primit salariile la timp. Deși ar fi trebuit să poarte o conversație cu cei care își strigă durerea și neputința, Diana Șoșoacă a preferat să aibă același discurs agresiv, în care atacă statul român și instigă la nerespectarea măsurilor din pandemie. Ulterior, senatoarea a mers și la Spitalul Marius Nasta, acolo unde un incident produs la o zonă ATI a alertat autoritățile. Cu același mod acid de a semnala problemele, Șoșoacă a fost comparată de către jurnalist cu un mop.

Așa cum orice sat adevărat are nebunul său, așa și orice democrație respectabilă are nevoie de zărghiții ei, măcar ca să-și cunoască bolile. Dacă Madam Șoșoacă vi se pare mai mare și mai influentă decât este, nu-i de mirare. Ia dați drumul unui lighean pe scări. Îți sparge urechile, chiar dacă-i doar o tablă-ndoită. Madam Șoșoacă este un mop manevrat prin zoaiele politice ale societății, nimic mai mult. Ați stors vreodată un mop într-o găleată? Mizeria are capacitatea asta, de a murdări mult în cantități mici, dar te-nvață și să menții mai bine igiena, dacă nu vrei să te îneci în jeg, a scris Vlad Petreanu pe blogul său.

Șoșoacă este prezentă la fiecare scandal mediatic
Șoșoacă este prezentă la fiecare scandal mediatic

Comparată cu Vadim, Funar și Dan Diaconescu

Jurnalistul trage, de altfel, un semnal de alarmă vizavi de votul cetățenilor. Vlad Petreanu explică ieșirile Dianei Șoșoacă printr-o paralelă cu absenteismul de la urne, care astfel a permis unor personaje politice de factura doamnei senator să acceadă în funcții publice importante și să aibă un rol în buna funcționare a statului. Totodată, Șoșoacă este comparată cu alte personalități cu un discurs asemănător, precum Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar sau Dan Diaconescu.

Ăsta este, de fapt, și rolul unui instrument strângător de jeg demagogic: ne arată ce se-ntâmplă când nu practicăm igiena votului. Succesul unui politician demagog, politicianist, ne demonstrează în carne, oase și slănină că absenteismul la urne naște monștri. Madam Șoșoacă este, deci, o lecție de democrație, după cum cum hepatita A, boala mâinilor murdare, este o demonstrație directă a importanței apei calde și săpunului.

Este periculoasă? Poate deveni, desigur. La fel cum un organism slăbit poate fi dat peste cap de paraziți neplăcuți, dar altfel benigni, la fel și o societate care nu-și învață lecțiile repede și temeinic poate fi deturnată de politicieni fără scrupule, care altfel ar rămâne doar curiozități de nișă. Vadim, Funar, DD, Șoșoacă. Nimic nou în aceste afecțiuni cronice ale societății, însă depinde de noi să nu ne decompensăm, a mai notat jurnalistul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...