Diana Șoșoacă, pusă pe lista dușmanilor de stat ai Ucrainei. Sunt cinci puncte de acuzare

Mihnea Tălău 28.03.2023, 22:27
Diana Șoșoacă, pusă pe lista dușmanilor de stat ai Ucrainei. Sunt cinci puncte de acuzare

Organizația Mirotvoreț, care din 2014, după prima agresiune rusească împotriva Kievului, întocmește o listă a persoanelor care promovează propaganda statului agresor sau atacă prin declarații suveranitatea Ucrainei, a trecut-o la capitolul dușmani, pe senatoarea româncă Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă, pe lista dușmanilor Ucrainei

Acuzațiile aduse Dianei Șoșoacă sunt unele deosebit de grave. Iată cele cinci puncte semnalate:

  • Încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei Propaganda anti-ucraineană;
  • Răspândirea narațiunilor propagandistice de la Kremlin;
  • Negarea dreptului Ucrainei la apărare armată împotriva agresorului rus;
  • Participarea la atacuri de informare și propagandă asupra Ucrainei.
  • Senatoarea româncă, a depus un proiect de lege care propune anexarea unei părți a regiunii de sud a Ucrainei la România.

Trebuie spus că Diana Șoșoacă a depus un proiect de lege care propune anexarea unei părți a regiunii de sud a Ucrainei la România, iar respectivul ONG solicită autorităților ucrainene să examineze acțiunile lui Șoșoacă.

Legea prin care Diana Sosoaca vrea ca Romania sa declare razboi Ucrainei. Ce teritorii ar urma sa fie anexate

„Centrul Mirotvoreț solicită organelor de drept să examineze această informație ca pe o declarație despre comiterea de către acest cetățean a unor acte deliberate împotriva securității naționale a Ucrainei, a păcii, a securității omenirii și a legii și ordinii internaționale, precum și a altor infracțiuni”, precizează ONG-ul, potrivit Digi24.

Pe lista neagră a acestuia se regăsesc Printre personajele incluse pe listă se numără și prim-ministrul ungar, Viktor Orban, sau președintele croat, Zoran Milanovic, ambii făcând afirmații în sprijinul Kremlinului de-a lungul timpului.

Ce a stârnit furia Kievului

Diana Șoșoacă a cerut anexarea prin lege a teritoriilor din vechiul regat al României, care acum sunt în Ucraina. În acest sens ea depus în Parlament un proiect de lege care prevede denunțarea de către țara noastră a „Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”.

Drept urmare, Ucraina a anunțat sancțiuni împotriva senatoarei Diana Șoșoacă.

La rândul său, Diana Șoșoacă a reacționat printr-un comunicat de presă transmis de partidul său, „S.O.S. România”, ea acuzând un „atac mârșav” al Ucrainei, care „îşi dovedeşte caracterul de stat abuziv şi fascist”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...