Diana Șoșoacă, ameninţări fără precedent la morga Institutului Marius Nasta. Ce o nemulţumeşte: “Vă depun plângere penală”

Stan Filon, Gabriel Alexandru 18.10.2021, 19:04
Diana Șoșoacă, ameninţări fără precedent la morga Institutului Marius Nasta. Ce o nemulţumeşte: “Vă depun plângere penală”

Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut un adevărat spectacol chiar și la Morga Spitalului ”Marius Nasta”, din București, iar totul a fost transmis, așa cum ne-a obișnuit, în direct pe Facebook! Printre membrii personalului medical agresat verbal de Diana Șoșoacă s-a numărat inclusiv managerul spitalului, Beatrice Mahler.

Diana Șoșoacă, ameninţări fără precedent la morga Institutului Marius Nasta

Diana Șoșoacă trece prin momente dificile, după ce și-a pierdut un prieten drag, care a decedat la Spitalul Marius Nasta, din București. Cea care s-a ocupat de acte a fost chiar senatoarea, care a văzut imediat ceva ce nu i-a plăcut, așa că a pus mâna pe telefon, a intrat în direct pe Facebook și a pornit spectacolul.

Senatoarea a fost nemulțumită de faptul că morții de coronavirus sunt în continuare puși în saci de plastic. ”De  ce se bagă în saci de plastic acești oameni? Știți că noul protocol care a fost schimbat datorită intervențiilor mele ca senator spune că nu aveți dreptul să îi puneți în saci de plastic și că oamenii au dreptul la respectarea demnității și onoarei după moarte și aveți obligația să-i scoateți din sacii de plastic?”, a strigat Diana Șoșoacă spre personalul medical.

Diana Sosoaca, amenintari fara precedent la morga Institutului Marius Nasta
Diana Sosoaca, amenintari fara precedent la morga Institutului Marius Nasta

Managerul spitalului, Beatrice Mahler luată la rost de senatoarea Diana Șoșoacă

Nu a trecut mult timp, iar Diana Șoșoacă a cerut să vină poliția și i-a amenințat pe toți angajații de la morga Spitalului Marius Nasta că le depune plângere penală. În colimatorul Dianei Șoșoacă a intrat inclusiv managerul spitalului, Beatrice Mahler.

”E spațiu public și aici se întâmplă crime. Asta este crimă! Sunt crime împotriva umanității, doamna Mahler! Vă depun plângere penală, doamna Mahler! Chemați Poliția, vreau să depun plângere împotriva tuturor! Se dă șpagă, nu toți sunt senatori, să intre!

Și mie mi-a murit un prieten, era într-un container, am înregistrat! Am martori și am înregistrări, doamna Mahler! Pentru că eu totul am înregistrat. E înregistrat, doamnă, sunteți și dumneavoastră înregistrată!”, striga Diana Șoșoacă în timp ce transmitea live pe Facebook. Senatoarea le-a transmis tuturor angajaților de la morga spitalului că se vor trezi cu plângeri penale pe numele lor.

Urmăriți Impact.ro și pe