Caz șocat în fotbalul românesc. Mama unui fost jucător de fotbal al Universității Craiova a făcut dezvăluiri uluitoare despre Devis Mangia, fost antrenor la echipă. Aceasta a povestit că tehnicianul l-a agresat sexual pe sportiv în perioada în care lucrau împreună. Iată ce a putut spune mama tânărului jucător.
Sportul românesc este cutremurat de un nou scandal. Mama jucătorului Răzvan Popa a dezvăluit despre faptul că Devis Mangia, fostul antrenor al Universității Craiova, l-a agresat sexual pe tânăr în perioada în care cei doi colaborau la echipă, în Liga 1. Dar se pare că aceasta nu a fost singura abatere a tehnicianului. El a fost suspendat recent din postul de selecționer al Maltei, fiind acuzat de doi jucători de națională că i-a hărțuit sexual.
Antrenorul de origini italiene este acum pus în fața unei noi acuzații penale, la noi în țară. Alexandra Popa, mama fotbalistului Răzvan Popa, care ar fi fost hărțuit sexual de către Devis Mangia, în vârstă de 48 de ani, la Universitatea Craiova, a vorbit deschis la aproape un an după ce fiul său s-a retras din activitate, în cadrul emisiunii GSP LIVE.
Vizibil afectată, printre lacrimi, mama sportivului a povestit prin ce clipe grele a trecut familia sa. Fostul fundaș central în vârstă de 25 de ani a traversat o depresie adâncă după ce a fost hărțuit sexual de antrenor. Se pare că totul a pornit de la niște întâlniri private la care Mangia l-a chemat pe Răzvan Popa, sub pretextul unor discuții despre fotbal, în 2017-2018.
„L-a întrebat mai întâi despre activitatea lui sexuală, apoi a început să-i facă avansuri directe.”, asta în timp ce, potrivit spuselor mamei jucătorului, acesta a început să se atingă în zonele intime în fața lui. Ulterior, după ce fostul jucător al echipei din Craiova i-a refuzat avansurile sexuale, tehnicianul a început să îl marginalizeze și să îl scoată din echipă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Atunci a fost cele mai grele momente. Intervine depresia. Încep să se vadă efectele depresiei. Se transformă fizic. Pune multe kilograme pe el. E transformat. Psihic era căzut… Vedea totul în negru. Se izolează, nu mai putem comunica cu el, nu ne mai primea în vizită. Nu mai era o comunicare normală. Asta a fost cel mai greu. Ne dăm seama că trebuie să plece din acel mediU”, a povestit Alexandra Popa, mama sportivului.
Ba mai mult, potrivit dezvăluirilor femeii, ar fi existat chiar și un episod violent, în care Mangia l-ar fi bruscat fizic în vestiar. Despre toate aceste întâmplări, părinții au aflat abia în martie 2019, după multe momente de furie neînțeleasă din partea lui Răzvan, care a ținut ascuns totul. În acel moment, mama fotbalistului i-a spus lui Mihai Rotaru, patronul echipei Universitatea Craiova, despre gesturile antrenorului.
„Am vorbit cu domnul Rotaru, i-am spus că vreau să vin la Craiova să vorbim despre niște probleme care nu au legătură cu fotbalul. Am ajuns la apartament (n.r. la Răzvan). A început să îmi povestească tot: „Știi întâlnirile alea despre care mă întrebai tu? Hai să îți spun eu de ce nu mă mai duceam”. Mi-a spus că a avut un șoc la o întâlnire, în momentul în care acest antrenor a început cu avansuri, cu propuneri indecente..
(n.r. Mangia i-a propus să vadă împreună un film pentru adulți) Asta era propunerea indecentă, da, ceva de genul. Întâlnirile erau în biroul antrenorului, au fost la masa în hotelul în care se caza echipa și după, sub pretextul vizionărilor unor meciuri a fost și în cameră, au fost niște pretexte fotbalistice, normal.”, a dezvăluit mama sportivului.
După aproximativ doi ani de la acest episod, fotbalistul a semnat cu Gaz Metan Mediaș, a ajuns apoi la Poli Iași și la Dinamo, dar în iarna acestui an el a decis să renunțe la fotbal. Acum, cu acordul lui, la aproape un an de la retragere, mama sa a venit să vorbească despre acest episod uluitor.