Dezvăluirea lui Dumitru Dragomir despre Cosmin Contra. Câți bani are, de fapt, antrenorul lui Dinamo

Marian Cărăvan 10.11.2020, 16:02
Dezvăluirea lui Dumitru Dragomir despre Cosmin Contra. Câți bani are, de fapt, antrenorul lui Dinamo

Dinamo traversează o perioadă cruntă. Din punct de vedere al rezultatelor sportive, dar mai ales din punct de vedere financiar. În acest context, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal aruncă „bomba”. Dumitru Dragomir face o dezvăluire despre Cosmin Contra, antrenorul formației din Ștefan cel Mare.

Dezvăluirea lui Dumitru Dragomir despre Cosmin Contra

Dinamo e într-o situație de-a dreptul penibilă. Penultima în clasamentul Ligii 1, Dinamo e departe de obiectivele mari anunțate în vară, odată cu sosirea investitorilor spanioli conduși de Pablo Cortacero. Cu o singură victorie în noul sezon și cu mari probleme financiare, pe Dinamo o așteaptă vremuri grele. Dumitru Dragomir anunță un dezastru la gruparea din Ștefan cel Mare. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal nu vede cu ochi buni situația de la Dinamo. Totodată, a aruncat „bomba”. Așa cum ne-a obișnuit. Chiar dacă Dinamo e chinuită de grave probleme financiare, Dumitru Dragomir are o altă părere despre antrenorul echipei, Cosmin Contra.

„Cred că-i paște falimentul. Cred că o să plece spaniolii. Contra are atâția bani încât ne îngroapă pe toți, ce îl plângem noi pe Contra…”, a spus Dumitru Dragomir, pentru Antena Sport.

Dinamo are o singura victorie in 2020
Dinamo are o singura victorie in 2020

Dinamo, o singură victorie în noul sezon. Cosmin Contra bate în retragere

Dinamo nu mai știe să câștige. „Câinii” nu au decât o singură victorie în acest sezon, 3-1 cu Gaz Metan Mediaș, în deplasare, în etapa a 4-a. În rest, două egaluri și șase înfrângeri. Locul 15 (penultimul) ocupat în acest moment în clasament, e cu mult sub așteptările fanilor dinamoviști. Cosmin Contra nu se mai înțelege cu jucătorii, a scăpat vestiarul din mână. Vestiarul e rupt în două, ceea ce nu paote fi deloc de bun augur. Pe lângă reproșurile pe care i le aduc lui Cosmin Contra legat de nerespectarea promisiunilor privind rezolvarea problemelor financiare, jucătorii îi reproșează tehnicianului că lucrează prea puțin din vedere tactic.

Banii promiși nu mai vin, Pablo Cortacero a plecat în Spania, iar asta i-a pus pe toți pe gânduri. Chiar și antrenorul Cosmin Contra simte că e ceva în neregulă și ar vrea să plece de la echipă, simțindu-se trădat. Fostul antrenor al „câinilor”, Adrian Mihalcea, a comentat și el situația jalnică în care a ajuns Dinamo.

„Dacă inclusiv antrenorul echipei, omul care a crezut cel mai mult în proiect a început să aibă semne de întrebare, e posibil să devină dramatică situația. Pare o minciună continuă ce se întâmplă cu venirea banilor, de pe o zi pe alta. Jucători, antrenori păcăliți. E dureros”, a spus Adrian Mihalcea.

Dinamo e penultima în clasamentul Ligii 1, cu o singură victorie. În rest, două egaluri și șase înfrângeri. Și probleme financiare.

Urmăriți Impact.ro și pe