Dezastru pentru echipele româneşti în Conference League. FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi, scoase din competiţie

Andrei Cezar, Alexandra Chiric 30.07.2021, 12:34
Dezastru pentru echipele româneşti în Conference League. FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi, scoase din competiţie

A fost o seară de coșmar pentru echipele românești în cupele europene. Toate cele trei formații care se luptau pentru calificarea în turul 3 preliminar al Conference League, rămân acasă. FCSB a ratat calificarea după loviturile de departajare (1-2 după 90 de minute și 3-5 la penalty-uri), CSU Craiova a remizat 0-0 cu FK Laci, iar Sepsi Sfântu Gheroghe a terminat la egalitate 1-1 cu Viktoria Plzen.

Dezastru pentru echipele româneşti în Conference League. FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi, scoase din competiţie

Prima echipă eliminată din Conference League a fost FCSB. Partida de la Erevan s-a dovedit a fi mai complicată decât credeau ”roș-albaștrii” după prima manșă. Dacă în tur, elevii lui Dinu Todoran au reușit să o bată pe Șahtior Karagandy, scor 1-0, în manșa secundă au întâlnit o echipă kazahă dorincă de calificare.

Karagandy a deschis scorul încă din minutul 11, după o gafă impardonabilă a lui Andrei Vlad. Kazahii au reușit să păstreze minima diferență pe tabela de marcaj până în minutul 76 al partidei, atunci când Florinel Coman a egalat dintr-o acțiune ”legată” a roș-albaștrilor, pornită din marginea careului.

Pe final, probabil văzându-se cu calificarea în buzunar, elevii lui Dinu Todoran s-au relaxat, iar în minutul 91 Aidos Tattybayev reușește să o readucă pe Karagandy în avantaj, după o greșeală a defensivei roș-albastre.

Meciul merge în prelungiri, iar cele două reprize de câte 15 minute nu au mai adus nicio modificare pe tabela de marcaj. Soarta partidei a fost decisă la loviturile de departajare. Pentru echipa kazahă au transformat: Rustemovic, Bukorac, Graf, Atanaskoski și Tattybayev. Iar pentru FCSB doar 3 jucători: Coman, Crețu, Vucur, în timp ce Moruțan a fost singurul care a ratat de la punctul cu var. Șahtior Karagandy merge în turul 3 preliminar al competiției.

Laurențiu Reghecampf, debut ratat la Universitatea Craiova

Cu noul tehnician pe bancă, CSU Craiova a pierdut și ea calificarea, chiar dacă meciul s-a terminat la egalitate 0-0.

Laurențiu Reghecampf nu a reușit să îi resusciteze pe elevii săi după eșecurile cu Laci (0-1) în tur și FCSB la în Liga 1 (1-4), astfel că ”oltenii” au pierdut calificarea.

Prima ocazie a alb-albaștrilor l-a avut în prim plan pe Vătăjelu, aflat însă în offside. Cea mai mare ocazie a meciului vine din pasa în adâncime a lui Nistor, care l-a pus pe Koljic în situaţie iminentă de gol, în minutul 36. Bosniacul nu reuşeşte însă să îl învingă pe Sherri.

În primele 20 de minute din partea secundă, Laci a fost echipa care a contat în atac, însă ocaziile create nu au fost transformate. În ultimul sfert de oră, elevii lui Laurențiu Reghecampf s-au năpustit în atac, însă fără a reuși să marcheze. Nici cele 8-9 minute de prelungiri nu au adus nicio schimbare pe tabela de marcaj.

Cu un scor nefavorabil în prima manșă împotriva celor de la Laci (0-1), ”oltenii” au părăsit și ei competiția.

Dezastru pentru echipele romanesti in Conference League. FCSB, Universitatea Craiova si Sepsi, scoase din competitie
Dezastru pentru echipele romanesti in Conference League. FCSB, Universitatea Craiova si Sepsi, scoase din competitie

Sepsi, a doua echipă românească eliminată la penalty

După cele două rezultate rușinoase de aseară ale echipelor românești care se bat an de an la titlu, ultima speranță pentru calificare rămânea la Sepsi. Covăsneni au întâlnit în cea de-a doua manșă a turului doi preliminar din Conference League pe Spartak Trnava, echipă cu care remizase în tur 0-0.

Spartak a început mai bine partida, iar în minutul 8, Yusuf a trimis mingea cu capul în poartă, însă reușita sa a fost anulată pe motiv de ofsaid. Yusuf a continuat să fie periculos în careul covăsnenilor, însă Niczuly a fost pe fază.

Sepsi a deschis scorul în minutul 27, când șutul de la distanță al lui Boubacar Fofana a intrat în plasă după ce a fost deviat. O reușită istorică pentru covăsneni, fiind primul gol marcat în cupele europene de formația din Sfântu Gheorghe.

Sepsi a avut ocaziile importante ale debutului de repriză secundă, însă golul a căzut în poarta gazdelor, Boateng reluând în poarta lui Niczuly, din centrarea lui Yusuf (1-1, min 67).

În ultimele minute, gazdele au trecut în două rânduri pe lângă majorarea diferenței pe tabela de marcaj, însă nici Achahbar şi nici Ashkovski nu au reușit să marcheze. Astfel, partida a ajuns în prelungiri.

Cea mai importantă ocazie a prelungirilor a fost trecută în contul celor de la Sepsi (min 108), însă șutul lui Askovski din colțul careului de 6 metri a fost respins de Takac. Spartak Trnava rămâne în 10 oameni în minutul 116, însă la ultima fază de joc, Fofana primeşte al doilea galben şi echilibrează situaţia din teren, chiar înainte de fluierul de final al arbitrului.

Meciul avea să se decidă la loviturile de departajare. Achahbar a fost primul care a ratat, în seria a doua, în timp ce slovacii au marcat, iar scorul a devenit 1-2.

Au fost înscrise toate loviturile de departajare până la 3-4. La ultima serie Rep a ratat, iar Spartak Trnava merge mai departe în turul 3, în timp ce Sepsi încheie seria neagră a echipelor românești în Conference League.

Urmăriți Impact.ro și pe