Președintele chinez Xi Jinping se află într-o vizită în Rusia. Marți, pe data de 21 martie, acesta a fost întâmpinat de omologul său rus Vladimir Putin. Înainte de începerea discuțiilor, cei doi lideri au ascultat imnurile celor două țări, China și Rusia. Iată cum a apărut liderul rus la intonarea acestora!
Președintele chinez Xi Jinping a fost primit călduros marți, 21 martie, la Kremlin. Acesta a dat mâna cu Vladimir Putin, apoi cei doi lideri au stat umăr lângă umăr în timp ce se intonau imnurilor celor două state.
Astfel, imaginile surprize au arătat ce diferență de statură există între cei doi președinți. Totodată, s-a observat că Vladimir Putin și Xi Jinping au afișat chipuri dure, însă, la un moment dat, emoțiile sau oboseala și-au spus cuvântul.
În timpul imnului Chinei, în sencvențele difuzate la televiziune, se observă cum președintele chinez clipește de circa 13 ori, în timp ce omologul său rus își mișcă pleoapele o singură dată. În timpul imnului Rusiei, Xi Jinping clipește de aproximativ 10 ori, în timp ce liderul de la Kremlin clipește de doar patru ori.
Președintele Vladimir Putin nu l-a așteptat luni, 20 martie, la aeroport pe președintele chinez Xi Jinping. Dar nu a fost o lipsă de respect. Protocolul standard al Rusiei pentru demnitarii aflați în vizită prevede că aceștia sunt întâmpinați la aeroport de un oficial de rang inferior al cabinetului.
Mulți analiști susțin că luptele din Ucraina au făcut ca Rusia să devină din ce în ce mai dependentă de China, într-un moment în care Kremlinul este izolat de Occident. Dar Putin nu s-a abătut de la regulă, astfel că primirea liderului chinez a fost similară cu cea a oricărui alt conducător care vizitează Rusia.
Vladimir Putin l-a trimis pe vicepremierul Dmitri Cernîșenko la aeroportul Vnukovo din Moscova pentru a-l întâmpina pe Xi Jinping. Între timp, președintele rus a fost plecat în centrul capitalei ruse, fiind ocupat cu alte angajamente.
Liderul rus și-a început ziua apărând la o reuniune a înalților oficiali ai Ministerului de Interne. De asemenea, Putin a participat și la o conferință parlamentară la care au luat parte legislatori din națiuni africane.